Noul ministru al Transporturilor: Românii ar putea circula în acest an, cu restricţii de viteză, pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bode

Românii ar putea circula în acest an pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, dar doar cu restricţii de viteză, a declarat miercuri noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode.

„Până la sfârşitul anului putem lua în discuţie tronsonsonul de autostradă Lugoj Deva, Lotul 3. Care, dacă îmi permiteţi, se prezintă în următorul stadiu, vorbesc de cei 21 de kilometri. S-a depus un raport de expertiză pe componenta de drum, recomandarea este din partea expertului să se dea în trafic cei 21 de kilometri de autostradă cu restricţii de viteză şi de tonaj. În acest moment se derulează procedurile pentru expertiza pe poduri, respectiv consolidări şi în această perioadă se lucrează la podul peste Mureş pentru repoziţionarea aparatelor de reazem. Este un contract în derulare de aproximativ 70.000 de euro. Termenul de finalizare, două săpămâni în condiţii normale. Înţeleg de la CNAIR că au şi contract de deszăpezire pe acest tronson. În condiţiile în care nu apar alte elemente surpriză finalizăm expertiza, finalizăm lucrălile la pod, podul peste Mureş. Şi în acest an, să vă răspund clar, Autostrada Lugoj-Deva Lotul 3 ar putea fi dată în trafic în aceste condiţii. Astfel românii ar putea circula cu restricţii de viteză, într-adevăr”, a declarat ministrul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite