Ministerul Finanţelor a modificat accizele la carburanţi promulgate cu o zi înainte de Iohannis, majorându-le cu 9%

Ministerul Finanţelor a modificat accizele la carburanţi promulgate cu o zi înainte de Iohannis, majorându-le cu 9%

Finanţele au decis, marţi, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare

Ministerul Finanţelor a decis marţi să majoreze accizele la carburanţi, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către preşedintele Iohannis şi publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei, News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, Finanţele au decis, marţi, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar şi că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, şi au majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial, cu 117 lei/1.000 l la benzină şi cu 107 lei/1.000 l la motorină.

Dacă respectă legea publicată în Monitorul Oficial şi decid să transfere integral efectul eliminării supraaccizei în preţul la pompă, companiile ar trebui să opereze ieftiniri de 45 de bani/l (acciza + TVA aferentă), precizează Profit.ro.

Dacă respectă noua listă cu accize publicată de minister, companiile ar trebui să reducă preţurile cu 31 de bani la benzină şi cu 32 de bani/l în cazul motorinei.

În urma promulgării legii de către preşedinte şi publicării în Monitorul Oficial pe 30 decembrie, accizele la benzină aplicabile de la 1 ianuarie deveniseră 1,656 lei/l, în cazul benzinei şi de 1,518 lei pe litru, în cazul motorinei. Marţi, însă, Ministerul de Finanţe a publicat un document cu un nou nivel al accizelor aplicabile de la 1 ianuarie 2020: de 1,773 lei/l de benzină şi de 1.625 lei/l de motorină.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările