Ministerul Economiei: Peste 2 milioane de facturi au fost recalculate. ANPC a dat amenzi de 645.000 lei

Ministerul Economiei: Peste 2 milioane de facturi au fost recalculate. ANPC a dat amenzi de 645.000 lei

Peste 2 milioane de facturi la energie au fost corectate de furnizori, astfel încât să fie aplicate compensarea şi plafonarea, a anunţat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma controalelor efectuate de Comandamentul pentru Energie al ANPC, au început să apară primele rezultate, în sensul în care, pe lângă contravenţiile acordate, furnizorii au început să remită facturile corectate către populaţie.
 
La doar o săptămână de la înfiinţarea Comandamentului pentru Energie şi începerea controalelor, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control în întreaga ţară, alte 100 fiind în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
 
În urma verificărilor, unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică din ţară a stornat 2.232.224 de facturi la care nu se aplicase compensarea/plafonarea de la 01.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare.
 
Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:
 
  • nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative
  • furnizarea de energie electrică, fără licenţă
  • nerespectarea termenului de facturare şi facturarea comasată pe două luni.
 
Comandamentul pentru Energie este structura special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru a verifica modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislaţia în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacţionat, ca urmare a controalelor ANPC.
 
Verificările  vor fi continuate până pe data de 31 martie 2022. 
 
În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (adresele sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro) şi pot face sesizări la numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările