Ministerul Agriculturii: „Infrastructura de irigaţii e pregătită pentru funcţionare în condiţii optime”. Care este suprafaţa potenţial irigabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: MADR
Foto: MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) aduce la cunoştinţa tuturor fermierilor că  infrastructura de îmbunătăţiri funciare este pregătită pentru funcţionare şi poate asigura un nivel optim al apei pentru irigaţii.

„Potrivit datelor furnizate de  Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), la data de 22 martie 2022, suprafaţa potenţial irigabilă este de 1.289.381 ha, fiind deservită de infrastructura de îmbunătăţiri funciare funcţionabilă, din care 3.009 km de canale. Până la această dată au fost  încheiate 768 de contracte pentru o suprafaţă de 681.397 ha.”, transmit reprezentanţii MADR.

La rândul său, ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „Am luat toate măsurile pentru a asigura fermierilor accesul la apă pentru irigaţii mai devreme faţă de alţi ani, având în vedere că peste iarnă ne-am confruntat cu lipsa precipitaţiilor, aşadar nevoia de apă în sol este în continuare ridicată. Pentru a le oferi fermierilor predictibilitatea de care au nevoie, continuăm  să achităm până la 50% din costurile cu energia electrică folosită pentru irigaţii. De asemenea, lucrările de modernizare a infrastructurii de irigaţii continuă, ne-am propus ca  suprafaţa viabilă pentru irigat să crească la două milioane de hectare”.

Conform sursei citate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin ANIF, suportă din fonduri asigurate de la bugetul de stat:

- costul apei şi costul energiei electrice, în baza contractelor încheiate cu ANIF pentru asigurarea apei pentru irigaţii până la staţiile de punere sub presiune şi alte puncte de livrare;

- costul apei pentru irigaţii, în baza contractelor încheiate cu alţi furnizori;

- costul energiei electrice necesare asigurării funcţionării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigaţii, în cotă de până la 50%.

Având în vedere măsurile de sprijin aflate în derulare, MADR, prin structurile teritoriale, încurajează şi sprijină toţi fermierii să încheie contracte, având ca obiect livrarea apei pentru irigaţii, pentru a putea asigura astfel un nivel corespunzător de umiditate a solului, care să stimuleze creşterea productivităţii agricole.

Pot beneficia de aceste măsuri fermierii - persoane fizice/persoane juridice, organizaţi în OUAI/FOUAI sau asociaţiile agricole.

Contractele se transmit în format electronic, la adresele de e-mail ale Filialelor Teritoriale, precum şi la cea a unităţii centrale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

În cazul fermierilor care nu au posibilitatea transmiterii unui e-mail/fax, aceştia se pot adresa filialelor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în vederea programării pentru semnarea contractelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite