Guvernul a aprobat normele aferente intrării în insolvenţă a persoanelor fizice

Guvernul a aprobat normele aferente intrării în insolvenţă a persoanelor fizice

FOTO Arhivă

Planul de rambursare a datoriilor în cazul insolvenţei persoanelor fizice va ţine cont de nivelul de trai rezonabil şi de nevoile de locuit ale debitorului. Normele ar putea intra în vigoare abia în luna decembrie, adică la şase luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial, aşa cum este prevăzut în art. 93 din Legea nr. 151/2015.

Ştiri pe aceeaşi temă

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prin care sunt stabilite modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.
 
Majoritatea prevederilor sunt similare celor prevăzute în vechea lege. Asttfel, deschiderea procedurii de insolvenţă se va face pe baza unei cereri pe care debitorul persoană fizică o poate depune personal sau prin poştă, cu confirmare de primire sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată, la comisia de insolvenţă la nivel teritorial din judeţul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa de cel puţin 6 luni.
 
În termen de 5 zile de la data primirii cererii, va avea loc o şedinţă de ascultare a debitorului. Dacă debitorul este persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, ascultarea va avea loc cu asigurarea unui interpret în limbaj mimicogestual.
 
Administratorul poate primi un onorariu cuprins între 100 şi 500 lei
 
Administratorul procedurii verifică creanţele, în baza informaţiilor transmise atât de creditori, cât şi de debitori. Creanţele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate într-un tabel preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale la data deschiderii procedurii insolvenţei, exceptând cazurile în care legislaţia specială cuprinde prevederi diferite. Onorariul acestiia va fi cuprins ântre 100 şi 500 lei.
 
Planul de rambusare
 
Planul de rambursare prezentat de administratorul procedurii de insolvenţă trebuie să fie fezabil şi să ţină cont de perspectivele reale de redresare şi circumstanţele aplicabile debitorului. În acest sens, normele metodologice aprobate de Guvern detaliază reperele la care comisia de insolvenţă la nivel central se va raporta pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil şi pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi familiilor acestora, în situaţia insolvenţei persoanelor fizice. 
 
Astfel, se va ţine cont de valoarea coşului minim lunar de consum, stabilit în baza informaţiilor primite de la Institutul Naţional de Statistică şi/sau Institutul pentru Calitatea Vieţii; particularităţi de ordin financiar, structura pieţei forţei de muncă; valoarea minimă a cheltuielilor profesionale şi/sau de şcolarizare; preţul utilităţilor, al alimentelor şi al produselor de bază; componenţa şi structura familiei debitorului, ţinând cont şi de persoanele aflate în întreţinerea debitorului şi a celor cu care convieţuiesc; existenţa unor situaţii speciale de sănătate, integritate fizică, dizabilităţi în cazul debitorului ori al persoanelor aflate în întreţinere sau cu care convieţuiesc; cheltuielile minime legate de funcţionarea şi întreţinerea unui vehicul indispensabil; cheltuielile minime necesare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului aflat în întreţinerea debitorului, raportat la vârsta copilului; exigenţele minimale ale unei locuinţe convenabile pentru debitor şi persoanele aflate în întreţinerea sa sau cu care convieţuieşte.
 
Planul de rambursare astfel elaborat este transmis comisiei de insolvenţă de către administratorul procedurii, pentru a fi evaluată fezabilitatea lui, în termen de 15 zile.
 
Actul normativ stabileşte, totodată, că şedinţele de conciliere între creditor şi debitor trebuie să servească exclusiv intereselor legitime ale părţilor şi că niciuna dintre părţi nu poate impune celeilalte părţi o soluţie.
 
 
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările ulterioare, ar putea intra în vigoare abia în luna decembrie, adică la şase luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial, aşa cum este prevăzut în art. 93 din Legea nr. 151/2015.
Ceva mai devreme, adică în luna septembrie a.c., ar putea intra în vigoare prevederile art. 92, legate de comisiile de insolvenţă, care se vor constitui la nivel central şi la nivel teritorial.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările