Fondul de Garantare aprobă primele credite IMM Invest. Câte cereri au fost depuse

Fondul de Garantare aprobă primele credite IMM Invest. Câte cereri au fost depuse

Foto:Arhivă Adevărul

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) aprobă joi primele garanţii în Programul IMM Invest 2021, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, menţionând că programul se află "în linie dreaptă."

Ştiri pe aceeaşi temă

„Programul IMM Invest 2021, Agro Invest, IMM Factoring şi IMM Leasing au demarat oficial odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor de implementare. Practic, pe 12 aprilie, au fost publicate în Monitorul Oficial hotărârile de Guvern.
 
Pe platforma IMM Invest deja beneficiarii se pot înscrie. Platforma nu a fost închisă deloc, pentru că Programul a fost prelungit de către Comisia Europeană la solicitarea Guvernului României într-o primă fază până la 30 iunie şi, în cea de-a doua fază, până la sfârşitul acestui an, 31 decembrie 2021.", a menţionat Dumitru Nancu, potrivit Agerpres.
 
Conform sursei citate, săptămâna trecută erau peste 1.000 înscrişi pe IMM Invest.
 
"Astăzi vom deschide aplicaţia web-plafon în care instituţiile financiar-bancare, cele 21 (care din 14 miliarde lei au subscris 20 de miliarde lei), deci suprasubscris, iar la Agro IMM Invest dintr-un miliard, cât a alocat Guvernul, avem 5 miliarde suprasubscrise vor încărca deja dosarele aprobate. Deci din punct de vedere al întreprinzătorului, Programul IMM Invest s-a deschis încă de la 12 aprilie, iar astăzi vom aproba primele garanţii. Suntem în linie dreaptă.", a menţionat Nancu.
 
Potrivit acestuia, pentru Programul Agro Invest sunt în platformă 1.115 cereri înscrise. Totodată, la Noua Casă sunt 200 de cereri, 23% din plafon fiind consumat în 20 de zile.
 
"Deja pe IMM Invest sunt 7.000 de cereri, declaraţii IMM care au plecat deja la bancă", a mai spus Nancu, a menţionând că probabil joi vor fi aprobate şi încărcate în platformă.
 
"Ne-am automatizat procesul de verificare. Întreprinzătorii pot vedea inclusiv pe telefon unde care este stadiul cererii (este la Fond, este la bancă, etc).", a explicat acesta.
 
Directorul general al FNGCIMM a subliniat, totodată, că Programul IMM Invest este cel mai important instrument financiar pe care Guvernul l-a folosit pentru redresarea economică.
 
Acesta a a mai spus că, în şase luni, s-a acordat un număr record de finanţări totale, peste 25.500.
 
"Valoarea totală pe care instituţiile bancare au acordat-o este 15 miliarde lei (1,5% din PIB). Ajutorul de stat acordat beneficiarilor prin IMM Invest este de aproape 300 milioane lei, din care 102 milioane lei reprezintă subvenţionarea de dobânzi. Totodată, 10% din mediul de afaceri din perspectiva veniturilor, acele firme care realizează venituri, au accesat acest program. 
 
Statul român a garantat cu 12 miliarde lei, instituţiile financiare au finanţat cu 15 miliarde lei, iar ce s-a întors la bugetul de stat din taxe şi impozite reprezintă 12,9 miliarde lei. De aceea, consider că acest program este cel mai important instrument financiar pe care pentru prima dată un Guvern îl foloseşte pentru sprijinirea mediului de afaceri.", a mai spus directorul general al FNGCIMM.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările