Fermierii români ar prefera să proceseze carnea în România, nu să vândă animale vii la export

Fermierii români ar prefera să proceseze carnea în România, nu să vândă animale vii la export

Fermierii români ar prefera să proceseze carnea în România, nu să exporte animale vii, considerând iniţiativa PE de întrerupere temporară a transporturilor de animale vii drept o oportunitate pentru dezvoltarea capacităţilor de tăiere şi procesare în ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Parlamentul European interzice transportul de animale vii ca o măsură firească pentru bunăstarea animalelor. Înţeleg că, pe termen scurt, sunt unele voci îngrijorate,  întrucât România exportă 1.7 milioane de ovine/an, de exemplu.

Din punctul nostru de vedere, este un moment bun să punem lucurile în ordine şi o oportunitate de creştere economică: în loc să exportăm animale vii, ar fi timpul să ne dezvoltăm capacităţile de tăiere, de tranşare, de procesare. Am asigura, astfel, noi locuri de muncă şi venituri mai mari la bugetul statului.

După principiul "Orice sfârşit este un început bun", propun să ne orientăm spre producţie şi să renunţăm la politica distructivă de a exporta materii prime. Eu n-am auzit, de exemplu,  ca Noua Zeelanda să exporte materii prime, ci doar produse proaspete şi congelate.”, a declarat pentru „Adevărul” Florin Burculescu, preşedintele asociaţiei Cooperativa Ţara Mea.

Parlamentul European cere întreruperea transporturilor cu animale vii

 
Parlamentul European a adoptat cu majoritate covârşitoare (557 de voturi pentru, 55 împotrivă şi 78 abţineri ) o serie de recomandări privind  transporturile cu animale vii, cerând statelor membre să respecte bunăstarea animalelor şi să facă tranziţia de la transportul animalelor vii la cel al cărnii.
 
PE a cerut statelor membre şi Comisiei Europene să prezinte până cel târziu în 2023 un plan de acţiuni privind tranziţia de la transportul animalelor vii la transportul cărnii, astfel încât să se limiteze cât mai mult impactul socio-economic al modificărilor care trebuie efectuate.
 
În sprijinul deciziei luate, europarlamentarii au invocat rezultatele raportului Comisiei de anchetă a Parlamentului, potrivit căruia dispoziţiile UE în acest domeniu nu sunt întotdeauna respectate în statele membre şi nu iau pe deplin în considerare diferitele nevoi ale animalelor. Printre cele mai evidente încălcări se numără lipsa spaţiului superior, a apei sau a aprovizionării cu alimente pentru animalele transportate, faptul că animalele sunt transportate atunci când nu sunt apte pentru transport şi supraaglomerarea. Sunt utilizate vehicule necorespunzătoare, iar transportul are loc uneori la temperaturi extreme şi pe durate de călătorie prelungite.
 

Recomandările PE

 
Astfel, PE recomandă limitarea duratei călătoriei, care nu ar trebui să fie mai mare de 8 ore, iar animalele gestante aflate în ultima treime a perioadei de gestaţie nu ar trebui transportate mai mult de patru ore. „Viţeii neînţărcaţi cu vârsta mai mică de patru săptămâni nu ar trebui transportaţi decât de către fermieri şi pe o distanţă mai mică de 50 km”, a informat PE.
 
Deputaţii europeni doresc camere CCTV pe vehiculele de transport, în special pentru încărcare şi descărcare. Autorităţile naţionale ar trebui să aprobe planurile de călătorie numai dacă se preconizează că temperatura va fi cuprinsă între 5°C şi 30°C. Ar trebui înregistrate nivelurile de temperatură, umiditate şi amoniac din vehicule, adaugă eurodeputaţii.
 
Pe de altă parte, europarlamentarii cer ca exportul de animale vii să fie autorizat numai dacă respectă standardele europene în materie de bunăstare a animalelor şi să se facă o tranziţie spre transportul cărnii în locul animalelor vii, printr-un sistem mai eficient şi etic, „care să favorizeze transportul de material seminal sau de embrioni în locul animalelor de reproducţie, precum şi al carcaselor şi cărnii în locul animalelor transportate în vederea sacrificării”. 
 

Daniel Buda (PPE, România): Transportul de animale vii va continua

 
Salutând decizia PE, europarlamentarul PPE Daniel Buda a spus că bunăstarea animalelor în timpul transportului nu este negociabilă şi că „transportul animalelor vii trebuie să continue, atât în statele membre, cât şi în ţările terţe, respectând în acelaşi mod cele mai înalte standarde de bunăstare a animalelor”. 
 
„În ceea ce priveşte partea economică, transportul animalelor vii reprezintă o activitate comercială importantă pentru fermierii europeni şi mă bucur că lucrul acesta a fost înţeles şi de colegii mei din Parlament. Transportul de animale vii către ţările terţe va continua, însă trebuie să reţinem că normele privind bunăstarea animalelor nu pot fi negociate şi ele trebuie pe deplin respectate”, a precizat Daniel Buda.
 
 

Miniştrii români, „pro” şi „contra”

 
Decizia PE a fost salutată de actualul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, deşi predecesorul său, Adrian Oros critica măsura. 
 
„Felicit eforturile europarlamentarilor social democraţi care au susţinut constant fermierii români. Iată că, după 18 luni de negocieri, s-a putut ajunge la o soluţie care protejează interesele fermierilor şi garantează condiţiile de bunăstare a animalelor vii în timpul transportului”, a spus Chesnoiu.
 
În octombrie 2021, pe-atunci ministru al Agriculturii, Adrian Oros spunea că România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii. „România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii. Aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români.(...) România are o legislaţie actualizată, care prevede monitorizarea respectării condiţiilor de bunăstare în timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinaţie. Suntem singura ţară europeană care avem o asemenea reglementare”, scria Oros pe pagina sa de Facebook.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările