Electrica Furnizare cumpără energie de 20 milioane euro de la Nuclearelectrica

Electrica Furnizare cumpără energie de 20 milioane euro de la Nuclearelectrica

FOTO Arhivă

Nuclearelectrica, administratorul celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, a încheiat un contract în valoare de 90,7 milioane de lei (20 de milioane de euro) cu Electrica Furnizare SA, pentru vânzarea de energie angro între 1 ianuarie şi 31 martie 2017, arată un comunicat al Nuclearelectrica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contractul a fost atribuit prin licitaţie pe piaţa centralizată pentru serviciul universal (PCSU), de pe OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România.
 
”Plata se va efectua nu mai târziu de a 10-a zi de la începutul lunii care urmează lunii de livrare”, arată comunicatul.
 
În caz de întârziere a plăţii, dobânda penalizatoare se calculează ”prin aplicarea, la suma neachitată la termen, a unui procent egal cu cel aplicat la calculul dobânzii datorate pentru neplată la termen a obligaţiilor către bugetul de stat”, arată comunicatul.
 
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
 
Nuclearelectrica (SNN) a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, în scădere cu 51% faţă de perioada similară a anului trecut (131,1 milioane lei).
 
Compania a realizat în primele nouă luni o producţie de 7.589 GWh, mai mică cu 3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor.
 
Electrica Furnizare SA este filială a grupului Electrica, fiind cel mai important furnizor naţional de energie electrică, cu o cotă de piaţă de 22%.
 
Societatea Electrica Furnizare SA funcţionează în forma actuală de organizare din anul 2011, când cele trei filiale de furnizare aparţinând Grupului Electrica (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord) au fuzionat.
 
Electrica, companie care deţine trei din cele opt distribuţii regionale de electricitate din România, a fost privatizată pe bursă în 2014. Statul mai deţine, prin Ministerul Energiei, 48,8% din acţiunile companiei, fiind cel mai mare acţionar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările