
Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) spune că, din cauza epidemiei de coronavirus, din totalul cifrei de afaceri a sectorului HORECA, estimată la 3 miliarde de euro, se vor pierde 2,4 miliarde euro în acest an, iar dintr-un total de aproximativ 400.000 de angajaţi, 320.000 vor fi concediaţi.
Organizaţia a derulat un sondaj în rândul a
341 de companii membre, concluziile fiind că vânzările acestora au scăzut cu
80% în ultima săptămână, peste 85% vor închide şi vor fi nevoite să trimită
peste 28.000 de angajaţi în şomaj.
„România se confruntă cu o situaţie de criză
fără precedent, care ne obligă să luăm o poziţie fermă şi să cerem
autorităţilor măsuri imediate, pentru a nu fi martorii unui declin financiar
fără cale de recuperare pentru cei mai mulţi dintre operatorii din industria
ospitalităţii”, se arată într-un comunicat al HORA.
Organizaţia Patronală HORA îşi exprimă public
îngrijorarea cu privire la efectele care se resimt deja în industria
ospitalităţii, ca urmare a crizei turismului la nivel mondial, create de
răspândirea virusului COVID-19.
Potrivit reprezentanţilor hotelurilor şi
restaurantelor, companiile cu capital românesc nu dispun de o capitalizare
suficientă pentru a rezista mai multe luni, iar dacă ele vor intra în
competiţie globală cu companii ale altor ţări susţinute de autorităţile lor,
atunci şansa lor va fi inexistentă.
Ce solicită HORA:
Şomaj tehnic cu plata a 75 % din venituri şi
taxele aferente suportate de către stat;
Plata imediată a datoriilor statului către
companii: TVA de recuperat fără control în prealabil, concedii medicale, plata
urgentă a facturilor pe care statul le are de achitat către operatorii din
domeniu;
Măsuri pentru amânarea ratelor către bănci şi/sau
societăţi de leasing fără consecinţe pentru companii;
Credite guvernamentale acordate rapid pentru
nevoi de lichiditate, fără garanţii, în condiţii financiare preferenţiale şi cu
rambursare pe termen lung;
Punerea la dispoziţie de lichidităţi pentru
companii prin crearea unui mecanism între BNR si Eximbank / CEC, prin
garantarea de către stat a unor împrumuturi de urgenţă de la băncile
comerciale, în condiţii de acordare îmbunătăţite conform nivelurilor revizuite
de OECD/ Banca Central Europeană în comunicarea din 13 martie 2020.
Printre membri HORA se numără City Grill, WU
Xing, Salad Box, Subway, Pain Plaisir, Presto Pizza, Pizza Hut, KFC, Paul, La
Mama, Fratelli, etc.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: