Deficitul de forţă de muncă, acoperit parţial cu deţinuţi. Cu cât sunt plătiţi şi ce profit aduc închisorilor

Deficitul de forţă de muncă, acoperit parţial cu deţinuţi. Cu cât sunt plătiţi şi ce profit aduc închisorilor

Deficitul de forţă de muncă din România este acoperit parţial şi cu persoane private de libertate, numărul străinilor care vin să muncească în România fiind insuficient.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape 60% dintre deţinuţii închişi în Penitenciarul din Timişoara lucrează în zeci de firme care duc lipsă de personal, astfel că doar anul trecut reprezentanţii instituţiei au încasat peste 2 milioane de euro asigurând companiilor forţa de muncă necesară, notează Mediafax.
 
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului “Popa Şapcă” din Timişoara, anul trecut au fost încheiate aproape 80 de contracte cu diferite companii din judeţul Timiş care duc lipsă de personal şi au dorit să angajeze deţinuţi. În total, din cei 887 de deţinuţi închişi în penitenciarul din Timişoara, 521 dintre aceştia lucrează pe perioada detenţiei. Astfel, instituţia a încasat doar anul trecut peste zece milioane de lei de la firmele la care deţinuţii sunt angajaţi.
 
“Veniturile proprii încasate au fost în sumă de 11.186.111 lei, depăşindu-se astfel, pentru prima dată în sistemul penitenciar pragul de 10.000.000 lei, cea mai mare pondere - 10.544.172 ( 94,26%), o reprezintă încasări prestări servicii din folosirea la muncă a persoanelor private de libertate”, a informat Penitenciarul “Popa Şapcă” din Timişoara, precizând că o parte dintre deţinuţi lucrează chiar în închisoare,  în cadrul unor puncte de lucru deschise de firme.
 
Ca atare, unii deţinuţi repară volane, recondiţionează mobilier pentru grădină sau lucrează în domeniul instalaţiilor electrice. În afara închisorii, deţinuţii muncesc în construcţii, renovări, strungărie, curăţenie sau în sere, unde cultivă legume şi fructe, care folosesc ulterior la bucătăria unităţii. 
Deţinuţii mai lucrează şi într-o grădină agro-zootehnică.
 
În ce priveşte salariul cu care sunt plătiţi deţinuţii, acesta este puţin mai mic, de numai 12 lei pe oră, faţă de 12,41 lei pe orîă cât este salariul minim brut pe economie.
 
Din aceşti bani, 60% din bani intră în conturile instituţiei. Din cei 40% care le rămân deţinuţilor, aceştia trebuie să depună 10% într-un cont, iar banii strânşi îi pot folosi doar în momentul în care ies din închisoare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: