Cât costă distracția din centrele comerciale

Mall-urile găzduiesc în ultima perioadă din ce în ce mai frecvent diverse evenimente, pentru a atrage clienți. Aceste evenimente antrenează bugete destul de consistente ce variază între 1.000 și 20.000 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Frecvenţa şi amploarea activităţilor de divertisment au fost din ce în ce mai pronunţate în ultimii ani, pe măsura ce concurenţa între centrele comerciale se intensifică. Concertele, prezentările de modă, concursurile, expoziţiile sunt activităţi specifice marketingului centrelor comerciale si au misiunea de a stimula interesul şi implicit traficul pe intervale de timp bine determinate”, a declarat Evelina Necula, reprezentant al companiei DTZ Echinox.

Potrivit oficialului DTZ Echinox, în funcţie de amploarea evenimentului – durată, complexitate, intensitatea promovării – astfel de evenimente pot antrena bugete între 1.000-2.000 de euro( pentru un eveniment dedicat copiilor) şi 15.000 – 20.000 de euro (pentru evenimente de o zi, două ce cuprind mai multe activităţi, o logistică mai amplă şi o promovare în exterior folosind radio, panouri outdoor, campanii online şi social media).

Din punctul de vedere al consultantului Jones Lang LaSalle, Carmen Ravon, dacă evenimentul are substanţă şi are legatură cu stimularea vânzărilor au de câştigat atât retailerii cât şi proprietarii de malluri şi clienţii. De exemplu, prezentarea unei colecţii noi împreună cu un voucher de reduceri de 15-20% în seara evenimentului se reflectă imediat în vânzări.

Un exemplu elocvent, în ceea ce priveşte organizarea de evenimente, este comparaţia între Afi Cotroceni şi Băneasa Shopping City.

Afi s-a poziţionat de la început ca un nucleu de divertisment, mai ales datorită zonei în care se află şi a faptului că mare parte din clienţii aflaţi în catchment area (zona de acoperire) sunt tineri, iar accesul la concertele anumitor artişti era un beneficiu apreciat. Băneasa, pe de altă parte, vizează o clientelă premium, majoritatea familii, pentru care programele şi evenimentele dedicate copiilor, accesul la colecţii de modă în avanpremiera sau la anumite discount-uri de loialitate sunt stimulente mai interesante decât concertele.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările