Când se vor plăti pensiile în 2021. Calendarul a fost stabilit de ministrul Muncii împreună cu CNPP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cauza nămeţilor este dificil ca poşta să plătească pensiile la timp

Ministrul  Muncii, Raluca Turcan, a stabilit împreună cu reprezentanţii instituţiilor implicate în plata la domiciliu a pensiilor calendarul achitării drepturilor aferente lunii ianuarie 2021.

Astfel, în anul 2021, pensiile vor fi achitate la domiciliu către beneficiari în intervalul 1 – 15 al fiecărei luni. 

Ministrul Raluca Turcan a stabilit cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice, Ministerului Finanţelor şi Companiei Naţionale Poşta Română, instituţiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, un calendar care să asigure urgentarea procedurilor pentru a plăti pensiile la timp în luna ianuarie, chiar dacă instituţiile funcţionează cu program redus de sărbători.

Astfel, ministrul a adresat Ministerului Finanţelor solicitarea de a transmite în regim de urgenţă dispoziţiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului Bucureşti către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor judeţene de pensii în aceeaşi zi.

De asemenea, Casa Naţională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgenţă toate ordinele de plată către Poşta Română, pentru a evita eventuale întârzieri. Conform calendarului stabilit, Poşta Română va primi în data de 4 ianuarie 2021 ordinele de plată pentru pensii, urmând a se face distribuirea la domiciliu. 

Nu în ultimul rând, Companiei Naţionale Poşta Română i-a fost adresată solicitarea de a depune toate eforturile necesare, conform convenţiei încheiate cu Ministerul Muncii, pentru ca pensiile să fie distribuite la timp către beneficiari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite