Banii ceruţi de Ministerul Agriculturii la rectificarea din august. Oros: Numai pentru culturile afectate de secetă au fost solicitate 1,8 miliarde de lei

Banii ceruţi de Ministerul Agriculturii la rectificarea din august. Oros: Numai pentru culturile afectate de secetă au fost solicitate 1,8 miliarde de lei

Foto: Revistafermierului.ro

Ministerul Agriculturii a solicitat 4,6 miliarde de lei credite de angajament şi 3,5 miliarde de lei credite bugetare la rectificarea din august, a anunţat, marţi, ministrul Adrian Oros.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta a precizat că numai pentru plata pagubelor culturilor înfiinţate în primăvara anului 2020, care au fost afectate de secetă, au fost cerute 1,8 miliarde de lei.
 
„Noi am cerut şi am fundament şi am trimis săptămâna trecută către Ministerul Finanţelor sumele necesare pentru a fi suplimentate la rectificarea bugetară, atât credite de angajament cât şi credite bugetare. 
 
Şi aici am cerut atât pentru ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, dar şi în sectorul zootehnic, pentru reducerea accizei la motorină pentru trimestrul II şi III, sumele necesare obligaţiilor de plată pentru titlurile executorii în sarcina APIA, schemele de ajutor de stat pentru menţinerea şi înfiinţarea registrelor genealogice. 
 
Avem nevoie pentru cele două programe de reproducţie pentru suine şi incubaţie şi creştere în sectorul avicol.” a explicatt Adrian Oros într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
 
Potrivit ministrului, au fost cerute, de asemenea, 1,8 miliarde de lei şi pentru plata pagubelor culturilor înfiinţate în primăvara anului 2020 afectate de seceta pedoclimatică şi 32 de milioane de lei pentru a suplimenta bugetul sistemului naţional antigrindină. 
 
„Anul acesta a fost activitate acolo şi va continua să fie mult mai intensă. Este nevoie să suplimentăm atât pe partea de investiţii cât şi pe partea de funcţionare a acestui sistem antigrindină. În total noi am cerut credite de angajament - 4,6 miliarde de lei şi credite bugetare - 3,5 miliarde de lei", a transmis Adrian Oros.
 
El a subliniat că, acestea sunt nevoile ministerului, dar încă nu ştie care sunt posibilităţile şi sumele disponibile, mai ales că fiecare minister va cere pentru tot ceea ce consideră că este necesar.
 
„Sigur asta ar fi ceea ce ne-am dori, nu ştim care vor fi posibilităţile şi care sunt sumele disponibile. Cu siguranţă că fiecare minister va cere pentru tot ceea ce consideră că este necesar, dar noi am încercat să fundamentăm fiecare din această sumă şi să explicăm care este noima pentru care cerem aceste sume", a adăugat Oros.
 
Potrivit acestuia, sumele fundamentate în minister pentru despăgubirile de anul trecut acoperă 40% din pagubele produse, dar în cazul în care "vom primi un miliard şi noi şi fermierii o să ne bucurăm".
 
Întrebat cum va împarţi sumele primite dacă acestea se vor înjumătăţi la rectificare, ministrul Agriculturii a subliniat că împreună cu mediul asociativ va încerca să împartă cât mai corect aceşti bani.
 
„Nu vreau să mă pronunţ acum, dar speranţa mea este să primim cât mai mulţi bani, să acoperim cât mai multe nevoi. În momentul în care vom şti exact cât este suma primită vom decide la nivelul ministerului, împreună cu mediul asociativ, cum anume să împărţim cât corect aceşti bani. Acum nu pot să vă spun pentru că eu mi-aş dori să primim 100% şi orice ministru îşi doreşte acest lucru cu siguranţă", a transmis ministrul Agriculturii. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările