Aprozarele lui Daea ar putea fi desfiinţate. Cum le apără Olguţa Vasilescu

Aprozarele lui Daea ar putea fi desfiinţate. Cum le apără Olguţa Vasilescu

FOTO Adevărul

Aprozarele înfiinţate de fostul ministru Petre Daea prin proiectul „Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea” ar putea fi desfiinţate, noul ministru Adrian Oroş anunţând că acest proiect „nu este unul serios şi nu are impact economic şi social”.

​Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, un proiect iniţiat de Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, ce urma a fi un lanţ de magazine cu produse româneşti, nu este susţinut de noul ministru de resort, Adrian Oros, deoarece „nu este serios şi nu are impact economic şi social”. Până în prezent au fost deschise două magazine, unul în Sibiu şi unul în Bucureşti.
 
„Eu nu am fost de acord cu acest proiect nici cât eram în Comisia pentru Agricultură (vicepreşedinte – n.red.), nu mi se pare un lucru serios, care poate rezolva o problemă. Explicaţia a fost că prin aceste magazine se vor promova produsele locale şi tradiţionale. Produsele locale trebuie promovate în locul în care se produc, iar cele tradiţionale în alt loc. Nu mi se pare că a avut un impact economic şi social”, a spus Adrian Oros, ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Ulterior, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a făcut remarci ironice pe pagina sa de Facebook.
 
„Un punct forte în programul nostru de guvernare a fost Casa de Comerţ Unirea. Ce făcea ea? Deschidea puncte de colectare a produselor (mere, roşii, vinete, branza, lapte, cartofi etc) direct în localităţile unde le produc fermierii. Aceste produse proaspete si ieftine erau distribuite apoi în magazinele din marile oraşe de unde cetăţenii se puteau aproviziona. Deja sistemul era funcţional şi apăruseră şi primele magazine de unde, de dimineaţa până seara, se vindeau toate produsele.
 
Orban spune că "vremea Gostaturilor a trecut", iar ministrul Agriculturii că "produsele locale trebuie promovate local, iar cele tradiţionale în altă parte". De ce să cumpăraţi fructe şi legume româneşti, proaspete şi ieftine, când puteţi cumpăra de la multinationale roşii care stau o lună şi nu se strică de la câte chimicale au băgat în ele? Pentru că aşa vrea noul guvern PNL!”, a scris Vasilescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: