ANRE: Consumul de gaze a scăzut anul trecut cu 5%, importurile au acoperit doar 2,4% din necesarul României

ANRE: Consumul de gaze a scăzut anul trecut cu 5%, importurile au acoperit doar 2,4% din necesarul României

România are şase producători interni de gaze naturale, însă marea majoritate a cantităţilor extrase o reprezintă activitatea Romgaz şi Petrom    FOTO Getty Images

Consumul de gaze naturale al României a scăzut anul trecut cu circa 5%, la aproximativ 11,6 miliarde metri cubi, faţă de anul 2014, pe fondul unei uşoare scăderi a consumului clienţilor finali, potrivit raportului prezentat marţi în Parlament de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care arată că importurile de gaze din Rusia, prin intermediari, au fost de numai 2,4% din consum.

Producţia internă din gaze a racoperit anul trecut 97,6% din consum, în timp ce importurile au fost de numai 2,4%.  
Cantitatea de gaze naturale extrasă anul trecut în România s-a ridicat la echivalentul a 120,3 milioane MWh.
 
Numărul total de clienţi finali de gaze naturale a fost de 3,48 milioane, din care 182.265 clienţi noncasnici (5,24%) şi 3.298.396 clienţi casnici (94,76%).
 
„Pe baza datelor colectate de ANRE, se constată faptul că din ianuarie 2010 şi până la 31 decembrie 2015, numărul clienţilor finali a crescut cu aproximativ 15%“, arată raportul ANRE.
 
Producţia românească de gaze naturale a fost asigurată de şase producători de gaze naturale: Romgaz, Petrom, Amromco Energy SRL, Raffles Energy SRL, Foraj Sonde şi Stratum Energy LLC. Romgaz şi Petrom domină producţia şi vânzarea de gaze din România. 
 
În România sunt doi operatori de înmagazinare, Depomureş şi Romgaz.
 
Anul trecut, 30 de furnizori au realizat tranzacţii pe pieţele centralizate, contractele încheiate de aceştia însumând un volum de 1,72 milioane MWh de gaze. 
 
Pe piaţa reglementată de gaze naturale activau anul trecut 39 de furnizori  şi 74 de furnizori care activau pe piaţa concurenţială de gaze naturale.
 
În anul 2015, ponderea cantităţilor consumate de clienţii casnici din totalul consumului livrat de furnizori a fost de 27,2%.
 
„Deşi numărul clienţilor noncasnici reprezintă doar 5,24% din totalul clienţilor finali de gaze naturale, ponderea cantităţilor consumate de aceştia este de 72,81% din totalul consumului livrat de furnizori în anul 2015“, arată documentul.
 

Energia electrică a bifat scăderi de tarife

 
În ceea ce priveşte sectorul de energie electrică, anul trecut Comitetul de reglementare al ANRE a emis 779 de decizii, 27 de avize şi 180 de ordine.
 
De asemenea, în anul 2015, s-a finalizat procesul de liberalizare a pieţei de energie pentru clienţii noncasnici, de energie electrică şi gaze naturale.
 
În perioada 2014-2016, tariful pentru serviciile funcţionale de sistem a scăzut în principal ca urmare a reducerii costurilor cu amortizarea şi cu rentabilitatea capitalului faţă de prognoza realizată la proiectarea tarifului în vigoare în perioada anterioară, ca urmare a nerealizării investiţiilor prognozate pentru serviciul de sistem.
 
Tarifele specifice medii pe ţară, pe niveluri de tensiune, aprobate pentru operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari pentru anul 2016 sunt de: 19,24 lei/MWh (pentru înaltă tensiune), 37,53 lei/MWh pentru medie tensiune, iar tariful specific mediu pentru joasă tensiune este de 115,80 lei/MWh.
 
„Tariful mediu pe ţară rezultat de 108,03 lei/MWh a înregistrat o scădere de circa 12,07 % faţă de tariful mediu pe ţară din anul 2015, de 122,86 lei/MWh“, se arată în raportul ANRE.
 
Cantitatea totală de energie electrică livrată în reţele, în anul 2015, de producători, a fost de 58,53 TWh. Peste 68% din producţie a fost realizată de cei trei producători clasici - Hidroelectrica (sursă hidroenergetică), Complexul Energetic Oltenia (sursă termoelectrică) şi Nuclearelectrica (sursă nucleară), ordinea în clasamentul primilor trei producători rămânând aceeaşi ca în anul 2014.
 
Din cantitatea de energie produsă anul trecut, cea mai mare pondere au avut-o energia hidro, de 27,3%, cărbunele (27%) şi energia nucleară (17,8%). Gazele au reprezentat 13,7% din energia livrată, energia eoliană 11%, iar cea solară 2,4%, restul fiind acoperit de biomasă şi păcură.
 

A crescut consumul

 
Faţă de energia electrică livrată în 2014, anul trecut a fost înregistrată o creştere cu circa 1% a energiei electrice livrate la nivelul Sistemului Energetic Naţional, „justificată de creşterea cu circa 3,9% a consumului final corelată cu creşterea soldului tranzacţiilor export-import”, potrivit ANRE.
 
Conform datelor raportate de producători, dacă în cazul energiei nucleare, cantitatea injectată în reţea a rămas aproximativ aceeaşi cu cea din anul anterior (10,69 TWh în 2015 faţă de 10,87 TWh în 2014), în cazul energiei electrice produse din sursă hidroenergetică se constată o scădere de aproximativ 13% faţă de anul 2014 (de la 18,92 TWh la 16,40 TWh).
 
Primii opt producători de energie au produs în 2015 un procent de peste 85% din producţia anuală.
 

Preţul mediu la energie, 164 de lei pe MWh în 2015

 
Volumul tranzacţiilor cu energie electrică derulate pe piaţa concurenţială a crescut cu 34,5% comparativ cu cel realizat în anul 2014.
 
„Pe ansamblu, vânzările producătorilor dispecerizabili pe piaţa concurenţială au reprezentat în 2015 o cantitate de aproape 55 TWh, tranzacţionată la preţul mediu anual de 164,98 lei/MWh comparativ cu valorile anului 2014, se remarcă o creştere cu 10% a cantităţilor de energie electrică vândute şi o scădere cu 2% a preţului mediu anual“, arată raportul autorităţii.
 
Volumul de energie electrică tranzacţionat pe Piaţa pentru ziua Următoare (PZU) în 2015 a crescut cu circa 4,6% faţă de cel tranzacţionat în anul anterior. Preţul mediu de închidere a PZU a crescut cu aproape 5% faţă de media anului 2014.
 
Piaţa intrazilnică a cunoscut o evoluţie pozitivă faţă de anul precedent; la sfârşitul anului s-a înregistrat un volum total de 76 GWh, cu circa 19% mai mult decât cel în 2014.
 
„Cu un număr de 111 de titulari de licenţă care au semnat convenţia de participare la piaţa intrazilnică, gradul lunar de participare a variat între 29% (luna ianuarie 2015) şi 49% (atins în luna noiembrie 2015)“, mai spun oficialii ANRE.
 

Exporturi de electricitate

 
La nivelul anului 2015, cele mai mari valori medii anuale ale gradului de utilizare a capacităţii totale alocate în urma licitaţiilor s-au înregistrat la export, pe graniţele cu Ungaria (98,12%), Serbia (96,05%) şi Bulgaria (72,40%).
 
La import, utilizarea a fost mai redusă indiferent de graniţă, cea mai mare valoare medie înregistrându-se pe graniţa cu Ungaria (38,53%).
 

Mai puţină energie realizată în cogenerare de înaltă eficienţă

 
Pentru cei 38 de producători, cantitatea totală de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă care a beneficiat de bonus pentru perioada ianuarie – decembrie 2015 a fost de 4,566 TWh, înainte de regularizarea care se efectuează în luna martie 2016, respectiv de 4,717 TWh după regularizarea efectuată în luna martie 2016, cu o scădere de 7,5% faţă de valoarea corespunzătoare anului 2014.
 
ANRE este autoritatea de supraveghere a pieţei energiei din România şi are statut de instituţie independentă. Conducerea autorităţii este numită de Parlament.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările