Amânarea certificatelor verzi a redus factura la energie cu 5%

Amânarea certificatelor verzi a redus factura la energie cu 5%

Certificatele verzi aveau până în iulie o pondere de 12% în factura la curent electric

Amânarea acordării unei cote de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă a dus la o reducere cu 5% a facturii pentru populaţie, însă nu toţi furnizorii au transmis mai departe reducerea costurilor, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Estimările noastre sunt pentru o reducere de 5%, plus 1,3% din scăderea preţului reglementat, deci un total de 6,3-7%. Deja au fost amânate certificatele, dar fiecare furnizor are contracte diferite şi politici diferite. Trebuie cel puţin trei luni pentru a vedea exact efectele“, a declarat, pentru „Adevărul“, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.
 
Transelectrica a emis în perioada ianuarie-august 2013 un număr de 6,72 milioane de certificate verzi, care, la un preţ mediu ponderat de 178,29 lei bucata, înseamnă 266 de milioane de euro, sume care sunt sau vor fi plătite de către fiecare consumator din ţara noastră, fie industrial, fie casnic.
 
Informaţiile au fost publicate de OPCOM, bursa de energie din România. Guvernul a amânat de la 1 iulie câte un certificat verde pentru energia produsă din surse eoliene şi microhidro, şi câte două pentru sectorul fotovoltaic. Pentru ultimele două recuperarea se va face începând cu 2017, în vreme ce pentru eolian începe din 2018. Astfel, pentru un MWh de energie eoliană se acordă un certificat, pentru aceeaşi cantitate din surse microhidro – două certificate, iar pentru energia solară – patru certificate. 
 
Nu este retroactiv 
 
Investitorii nu sunt deloc mulţumiţi de amânare. Grupul ceh CEZ, cel mai mare investitor în ferme eoliene din România, a depus o plângere la Comisia Europeană, susţinând că măsura ar priva compania de 66 de milioane de euro pe an şi că ar fi retroactivă. Havrileţ argumentează, însă, că pentru ca decizia să fie considerată retroactivă, investitorii ar trebui să demonstreze că amânarea le-a afectat rata internă de profitabilitate. Or, acest lucru nu este posibil atâta timp cât măsura doar le amână o serie de certificate şi nu le taie. De asemenea, certificatele au un preţ minim garantat de 27 de euro, astfel că investiţia este profitabilă şi la aceste valori.
 
CE Oltenia vinde tot mai mult
 
Un efect surprinzător al amânării este faptul că preţul certificatelor verzi a scăzut în perioada iunie-august, potrivit datelor OPCOM, deşi jucătorii din piaţă se aşteptau la o evoluţie contrară. Astfel, dacă în perioada martie-mai preţul mediu ponderat pe certificat verde a fost de 180,22 lei, pentru perioada iunie-august a fost de 178,29 lei. În schimb, un parcurs invers a fost observat la preţul energiei electrice tranzacţionate pe aceeaşi bursă OPCOM. Dacă în primăvară Hidroelectrica nu reuşea să vândă energie cu 160 de lei/MWh, acum preţul pentru contractele bilaterale este în jur de 180 de lei/MWh.
 
Partea proastă este că această creştere a preţurilor pe bursa energiei se va reflecta în viitor în factură, având în vedere faptul că în procesul de liberalizare a pieţei se vor achiziţiona cantităţi de electricitate de pe OPCOM pentru consumatorii casnici. Partea bună este că, la aceste preţuri, Complexul Energetic Oltenia începe să vândă cantităţi tot mai mari de electricitate. Ieri, la ora 17.00, energia produsă din cărbune aconta 37% din producţie, în vreme ce sctorul eolian producea doar 5%, potrivit datelor Transelectrica, transportatorul naţional de electricitate.
 
CE Oltenia a avut un conflict cu ANRE, minerii protestând pe străzile din Târgu Jiu şi ameninţând că vin şi la Bucureşti. Aceştia erau nemulţumiţi de faptul că energia regenerabilă are prioritate la preluarea în sistemul energetic. În fapt, compania chiar a trimis minerii acasă în anumite perioade din cauza producţiei slabe. Un ajutor nesperat a venit şi de la Hidroelectrica: după ce aceasta a produs peste 40% din producţie în timpul viiturilor de primăvară, acum mai realizează doar 19%.
 
Cea mai generoasă schemă
 
România are cea mai generoasă schemă de sprijin pentru energia regenerabilă, cu 10 miliarde de euro acordate pentru stimularea investiţiilor. Marii consumatori industriali, precum Alro şi ArcelorMittal, au criticat vehement sistemul de sprijinire a energiei verzi din cauza costurilor adăugate. Potrivit Alro, costurile cu certificatele reprezintă 16,5% din costurile cu tona de aluminiu, respectiv 300 de dolari. Alro cere să nu se mai acorde certificate verzi imediat ce se atinge cota de 24% asumată de România pentru anul 2020 în faţa Uniunii Europene. Acum, România îndeplineşte 97% din ţintă. Dincolo, ArcelorMittal dă vina pe certificate şi pe liberalizarea preţului la gaze pentru faptul că societatea este pe pierderi.
 
România oferă subvenţii de peste două ori mai mari pentru producerea de electricitate în sectorul eolian comparativ cu media europeană şi de peste şase ori mai mari în sectorul fotovoltaic. Astfel, nivelul sprijinului oferit investitorilor în energia verde din România este cel mai ridicat din Europa, cu un procent de 224% pentru eolian, comparativ cu o medie europeană de 100%. Pentru energia solară, nivelul este de 657%.
 
Şi Germania reduce subvenţiile
 
În Germania, marii consumatori industriali şi operatorii de căi ferate au o serie de excepţii şi sunt protejaţi de costurile cu energia verde. Cu toate acestea, nemţii au anunţat şi ei un plan de reducere a stimulentelor privind energia verde. Un vot final se va da după alegerile programate la finele acestei luni. Şi Spania a suspendat schema, în vreme ce reduceri au fost consemnate şi în Bulgaria, Grecia şi Cehia, ţara de baştină a grupului CEZ, în care acţionarul principal este chiar statul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările