În premieră, cărbunii au ieşit din topul producătorilor de energie electrică. Cu ce au fost înlocuiţi
0Cărbunii au ieşit din topul producătorilor de energie electrică scrie Mediafax, citând date consultate de Ziarul Financiar, potrivit căruia cărbunii au livrat anul trecut doar 16,5% din energia României.
Gazul a intrat în topul primelor trei surse de producţie a energiei din România, iar energia regenerabilă vine puternic din urmă, având cele mai mari şanse de creştere pe termen lung.
Cărbunii au livrat anul trecut 16,5% din energia României, situaţie fără precedent în contextul în care marile termocentrale din bazinul Olteniei mereu se situau la peste 20% din mixul energetic, conform Ziarului Financiar, citat de Mediafax.
Totodată, potrivit datelor din raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), energia verde a avut anul trecut o contribuţie de 15,4% în mixul energetic local, cea mai mare parte fiind asigurată la eoliene, având toate şansele ca anul acesta să depăşească producţia pe cărbune.
Mai mult, după ani de zile în care cărbunii au fost mereu pe podiumul producătorilor de energie, anul acesta este primul în care marile centrale părăsesc clasamentul. Astfel, gazul a devenit a treia forţă în sistemul energetic local, cu o pondere de 18,17%, după hidro, cu 29% şi nuclear, cu aproape 21%.
Situaţia reflectă schimbarea majoră prin care trece sistemul energetic local şi cel mai probabil va fi urmată de o reducere constantă a ponderii cărbunilor pe termen lung concomitent cu creşterea produceţiei de energie verde şi a celei pe gaz.