Ştiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FinanţeEvaluare pozitivă pentru obligaţiunile EurekoAgenţia de evaluare Standard & Poor's Ratings Services a anunţat, luni, că a acordat ratingul "BBB" pentru obligaţiunile ce urmează să fie

Finanţe
Evaluare pozitivă pentru obligaţiunile Eureko
Agenţia de evaluare Standard & Poor's Ratings Services a anunţat, luni, că a acordat ratingul "BBB" pentru obligaţiunile ce urmează să fie emise de grupul olandez Eureko B.V. la începutul lunii noiembrie, conform noului program de emitere de instrumente de creditare. Acesta valorează 2,5 miliarde de euro. Potrivit unui comunicat al agenţiei de rating, obligaţiunile vor fi incluse la categoria a doua pe scara utilizată de Standard & Poor's pentru clasificarea instrumentelor hibride. În consecinţă, acestea vor fi eligibile pentru a fi incluse până la 25 la sută din capitalul utilizat de Standard & Poor's în analizele de risc referitoare la grupul olandez. Eureko este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, operând în peste zece ţări, având ca activităţi principale asigurările şi fondurile de investiţii. (Rompres)
Energie
şereş numeşte director nou la Termoelectrica
Noul director general al companiei Termoelectrica ar putea fi numit în funcţie până la sfârşitul acestei săptămâni, după ce directorul general, Ovidiu Pop, a demisionat săptămâna trecută.
"Sper să numesc un nou director general al Termoelectrica cât mai repede, dacă se poate până la sfârşitul săptămânii", a declarat, luni, agenţiei Mediafax, ministrul economiei, Codruţ şereş. Consiliul de Administraţie al Termoelectrica a aprobat, luni, numirea în funcţia de director economic a Tudorei Lupă, a adăugat şereş.
Directorul general al Termoelectrica, Ovidiu Pop, şi alţi trei directori din companie şi-au prezentat demisiile, săptămâna trecută, pe fondul problemelor financiare cu care se confruntă producătorul de energie.
Alături de Pop au mai demisionat directorul economic, Teofil Sevan, directorul comercial, Viorel Marian, şi directorul de program pentru Grupul 4 Paroşeni, Constantin Ioaniţescu. Directorul economic al Termoelectrica, Teofil Sevan, a fost înlocuit, joi, de ministrul economiei, cu Tudora Lupă, fost angajat al Electrica. (Mediafax)
Control
Inspecţia la frontieră, evaluată european
Cele opt puncte de inspecţie la frontieră vizând controlul sanitar-veterinar al mărfurilor de origine animală vor fi evaluate în perioada următoare de experţii europeni. După un steguleţ roşu aplicat în vară pentru întârzierile în organizarea sistemelor de control la frontieră, la acest moment, toate cele opt puncte sunt funcţionale. Misiunea experţilor se desfăşoară între 9 20 octombrie, obiectivul general vizând evaluarea sistemului oficial de control, în conformitate cu legislaţia europeană, al importurilor în România de animale vii şi produse de origine animală. Va fi evaluat planul de măsuri pentru prevenirea şi sancţionarea importurilor ilegale. Experţii europeni vor vizita toate cele opt Posturi de Inspecţie la Frontieră: Constanţa Nord şi Sud, Albiţa, Sculeni, Siret, Halmeu, Moraviţa, Otopeni. (Delia Budurcă)
Investiţii
Metro vrea să deschidă noi magazine
În următorii trei ani, Metro Cash&Carry intenţionează să deschidă în România alte patru magazine. Conducerea companiei vizează în primul rând consolidarea afacerii de pe piaţa locală, după ce reţeaua a ajuns la 23 de centre de distribuţie.
"Este posibil să mai deschidem cel mult trei-patru magazine, pentru că strategia grupului vizează existenţa unui centru la un milion de locuitori, iar în România avem deja 23 de magazine. În ultimii zece ani, investiţiile Metro Cash&Carry s-au cifrat la circa 500 milioane de euro, incluzând şi Republica Moldova", a declarat directorul general al Metro Cash&Carry România, Francois Oliver. Compania are în derulare un program de investiţii care vizează modernizarea magazinelor deschise în urmă cu 9-10 ani, primele trei centre fiind Bucureşti-Militari, Timişoara şi Braşov. Costul lucrărilor s-a ridicat la 4-4,5 milioane de euro pentru fiecare unitate, urmând ca aceeşi sumă să fie alocată şi pentru proiectele de reamenajare din 2007. (Mediafax)
Bănci
Raiffeisen lansează un pachet de unităţi de fond
Raiffeisen Bank şi Raiffeisen Asset Management au lansat primul pachet format din unităţi de fond şi depozite, astfel că investitorii care vor plasa minim 2.000 lei în unităţi de fond vor putea constitui un depozit în lei pe trei luni, cu o dobândă fixă anuală de 10%, a anunţat luni instituţia de credit. Suma maximă a depozitului nu poate depăşi valoarea investită în unităşi de fond, se arată într-un comunicat al Raiffeisen Bank. Oferta este valabilă până la 31 decembrie şi este disponibilă în locaţiile Raiffeisen Bank distribuitoare pentru unităţile de fond Raiffeisen Prosper şi Raiffeisen Benefit. "În perspectivă, şi pieţele noilor state membre ale UE vor ajunge la o pondere importantă a investiţiilor în fonduri în totalul activelor financiare ale populaţiei, situată în prezent în economiile mature ale UE la aproximativ 30%", a spus Mihai Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite