Sfârşitul unei ere: Revista americană Playboy ar putea fi scoasă la vânzare. Preţul ar putea depăşi 500 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Playboy Enterprises Inc, compania care publică cea mai cunoscută revistă destinată bărbaţilor din lume, ar putea fi scoasă la vânzare, integral sau pe bucăţi, scrie Wall Street Journal.

Conducerea companiei a contactat deja banca de investiţii Moelis&Co pentru a se ocupa de o eventuală vânzare a companiei, urmând să se decidă dacă cea mai bună variantă este vânzarea pe pachete de acţiuni sau în integralitate, scrie News.ro.

Playboy ar putea valora peste 500 de milioane de dolari, iar potenţialii cumpărători ar putea fi companii din domeniul bunurilor de larg consum, din zona new-media sau „cumpărători de trofee“, persoane foarte bogate care şi-ar dori să deţină unul dintre cele mai puternice branduri din lume.  

Playboy Enterprises Inc a fost delistată în 2011 atunci când fondatorul Hugh Hefner şi majoritatea acţionarilor au luat această decizie având în vedere perioada dificilă prin care trecea compania. În acel moment, editura Playboy Enterprises a fost estimată la 207 milioane de dolari.

Valoarea companiei nu este cunoscută, dar experţii spun că s-ar putea vinde cu circa 500 milioane de dolari, având în vedere că deţine, pe lângă brand, şi active precum Vila Playboy. 

Decizia de vânzare a companiei vine într-o perioadă în care Playboy a luat mai multe măsuri radicale, inclusiv renunţarea la publicarea de pictoriale nud. Playboy a luat această decizie deoarece consideră că publicarea de fotografii nud a devenit „o strategie perimată“ într-o epocă în care materialele pornografice pot fi foarte uşor consultate pe internet.

Lansată în 1953 de Hugh Hefner, cu o fotografie nud a actriţei Marilyn Monroe pe coperta primului ei număr, revista Playboy, o publicaţie lunară, şi-a cucerit publicul tocmai prin astfel de fotografii erotice, care prezentau modele complet goale.

Totuşi, schimbarea de strategie a fost necesară, deoarece tirajul revistei a scăzut de la 5,6 milioane de exemplare în 1975 la aproximativ 800.000 de exemplare în prezent.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite