Scumpe şi periculoase: Construirea de reactoare nucleare nu se mai justifică economic

0
0
Industria nucleară nu şi-a mai revenit după catastrofa de la Fukushima FOTO: AP
Industria nucleară nu şi-a mai revenit după catastrofa de la Fukushima FOTO: AP

Sectorul energiei nucleare se confruntă în prezent cu cea mai mare provocare din istoria sa. Reactoarele existente îmbătrânesc rapid, iar construirea unora noi este prea scumpă la preţurile actuale ale energiei electrice.

Costurile pentru operarea centralelor nuclearo-electrice au reprezentat o problemă de foarte mult timp, însă după catastrofa de la Fukushima, situaţia s-a complicat foarte mult.

Atât industria energetică cât şi organismele de reglementare au fost forţate să-şi revadă procedurile de siguranţă şi normele de proiectare a centralelor, ceea ce a generat mai multă incertitudine pentru sectorul energetic. Anul de vârf al producţiei globale de energie electrică în centralele nucleare rămâne 2006, de atunci fiind în scădere continuă.

Conform raportului World Nuclear Report, în prezent se află în funcţiune 391 de reactoare nucleare la nivel mondial. Valoarea mediană a vârstei acestor reactoare este de 28,8 ani, din cauză că majoritatea au fost date în exploatare între anii 1970 şi 1985.

Specificaţiile tehnice ale celor mai multe reactoare nucleare prevăd perioada maximă de funcţionare cuprinsă între 30 şi 40 de ani. În SUA, de exemplu, facilităţile nuclear-electrice sunt licenţiate pentru o durată de viaţă de 40 de ani. Aproape de expirarea perioadei de funcţionare prevăzute în proiect, se mai pot adăuga până la 20 de ani suplimentari, după un proces de recertificare.

Citiţi mai multe despre viitorul energiei nucleare pe Adevărul Financiar

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite