Schimbări majore pentru polițele RCA: bonus-malus revizuit și penalizări mai dure
0Schimbări importante vor avea loc pe piața polițelor RCA, surse apropiate discuțiilor afirmând că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar lucra deja la modificarea normei normei 20/2017.

Deși ASF a transmis oficial că „nu comentează un subiect aflat în lucru”, au apărut deja informații privind modificarea normei, în special în privința sistemului bonus-malus. Cea mai importantă schimbare vizează sistemul bonus-malus, potrivit surselor economica.net., care au afirmat că șoferii care ajung la malus maxim vor plăti de până la trei ori tariful de bază pentru RCA, față de un plus de 80% cât este în prezent. În plus, se ia în calcul majorarea numărului claselor de bunus și de malus, de la câte opt în prezent, la 14 clase de bonus și 12 clase de malus.
Sursele citate susțin că vor fi sancțiuni mai severe pentru accidente, pentru fiecare accident cu daune materiale fiind pierdute două clase, iar dacă este vorba de vătămări corporale se vor pierde patru clase.
În cazul în care șoferul care a cauzat accidentul este prins că a consumat alcool, peste penalizările de mai sus, acesta va mai pierde două clase.
Alte prevederi care ar putea fi introduse vizează RCA de grup și transferul de clase între membri ai familiei. Adică polița se va face pe familie, fiind incluși toți membri care au permis de conducere, iar coeficientul bonus malus va fi calculat ca medie a coeficienților incluși în contract.
Pe lângă modificările privind sistemul bonus-malus, ASF vrea să permită introducerea unor clauze suplimentare în contractele RCA. Printre acestea: franșiza, menținerea beneficiului bonus-malus, clauza de dezastru, reînnoire automată și posibilitatea suspendării facultative și temporare a contractului.
Franșiza funcționează similar cu cea din CASCO. Șoferul acceptă să suporte o parte din costuri în caz de daună, iar în schimb plătește o primă mai mică. Menținerea beneficiului bonus-malus presupune plata unei sume suplimentare pentru ca, în cazul unui accident, asiguratul să nu fie retrogradat în sistem.
Tot printr-o clauză suplimentară, șoferii vor putea solicita suspendarea temporară a poliței RCA. Pe poliță va apărea un cod QR cu informațiile necesare în caz de daună.























































