Şase mituri despre insolvenţă, desfiinţate de specialişti

Insolvenţa nu înseamnă prăbuşirea unui business, ci oferă pârghii de redresare, permiţând transformarea şi continuitatea afacerilor, susţin specialiştii CITR. Potrivit lor, insolvenţa afectează economia mai degrabă prin faptul că pensionează antreprenori decât prin impactul financiar.

Potrivit lui Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, „întârzierea demarării insolvenţei din cauza stigmatului social şi retragerea din business a antreprenorilor descurajaţi de percepţia eşecului afectează mai mult economia decat posibilele pierderi financiare. Insolvenţa reglează dinamica unei economii, pentru că este un mecanism care dă spaţiu de manevră şi oferă pârghii pentru redresare, permiţând ca afacerile să fie restructurate, transformate şi să continue să existe”.

CITR a analizat cele mai frecvente prejudecăţi şi mituri cu privire la insolvenţă. Compania apreciază că înţelegerea corectă a insolvenţei va permite atât creditorilor, cât şi debitorilor să depăşească barierele culturale şi să identifice valoarea în orice business relevant aflat în dificultate.

1. Insolvenţa echivalează cu falimentul

Statistic, datele din piaţă par să confirme această percepţie – 5,59% dintre companiile aflate în insolvenţă reuşesc să se reorganizeze. Procentul de reorganizare este doar aparent mic, deoarece are o bază de raportare largă – în calcul sunt considerate toate companiile, indiferent de mărime, baza incluzând firmele mici, „adormite”, fără activitate sau cu activitate restrânsă, puţin semnificative pentru economie.

2. Companiile în insolvenţă nu beneficiază de finanţare

În mod evident, accesul la finanţare este greu accesibil pentru afacerile aflate în dificultate. Însă resursele financiare pot fi obţinute de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei companii şi de nevoile sale de finanţare. Acestea pot fi acordate pe bază de proiect, pentru finanţarea activităţii curente, pentru finanţarea activelor aflate în insolvenţă sau pentru transferul unei părţi din business. Firmele din domeniul construcţiilor, de exemplu, pot obţine o finanţare de tipul scrisorilor de garanţie pentru participarea la licitaţii. Companii precum Straco, Galli Gallo, Astra Vagoane, de exemplu, au primit diverse forme de finanţare pe parcursul procesului de insolvenţă. 

3. Insolvenţa înseamnă finalul afacerii

Teama părţilor, indiferent de motivaţii, este că businessul dispare de pe piaţă. Însă obiectivul insolvenţei este în egală măsură stingerea creanţelor şi viabilizarea afacerii. Declanşarea procedurii de insolvenţă oferă debitoarei instrumente şi pârghii de redresare care în mod normal nu i-ar fi la îndemână într-o situaţie dificilă. Din practica CITR, în majoritatea cazurilor,  există opţiuni viabile, disponibile pentru a asigura continuitatea pe piaţă. În esenţă, vorbim despre transformare: afacerea îşi reduce ariile de activitate şi se refocusează pe un segment mai profitabil sau continuă ca o nouă companie, după un transfer de active, contracte şi echipe pe o nouă entitate. Branduri ca Flanco sau Diverta s-au reinventat în urma trecerii printr-o reorganizare şi sunt azi mult mai dezvoltate. Cât timp există viabilitate în structura de activitate, afacerile aflate în insolvenţă se pot metamorfoza în alte business-uri care să continue să producă valoare şi să se dezvolte mult mai sănătos. 

4. Insolvenţa este echivalentul fraudei

Potrivit statisticilor Uniunii Europene, doar 4-6% dintre falimente sunt frauduloase la nivel european. În România, conform numărului de dosare active pe rolul instanţelor pentru atragerea răspunderii împotriva companiilor aflate în insolvenţă (atât falimente cât şi reorganizări), doar 3,4% sunt insolvenţe cu potenţiale nereguli (la nivel de 2018). Din experienţa CITR, cele mai frecvente cauze ale insolvenţei se regăsesc în deciziile de business, de strategie şi de management: planuri de dezvoltare neviabile, echipă de management neperformantă, absenţa unei echipe de management şi cultură organizaţională de tipul “one man show”. Aceste cauze, suprapuse peste evenimente externe – modificări în funcţionarea pieţei, reglementări, crize, întreruperi în fluxurile clienţilor etc – accelerează declinul companiilor.

5. Insolvenţa este un eşec

Potrivit studiilor CITR, 73% dintre antreprenorii intraţi în insolvenţă spun că au devenit mai buni manageri ca urmare a experienţei din perioada insolvenţei. Stigmatul eşecului şi suspiciunea fraudei reprezintă bariere culturale care îndepărtează antreprenorii din circuitul de afaceri. Valoarea de business a acestora pentru economie este în mod eronat direct relaţionată de greşelile trecutului, ceea ce în cultura de business din alte state, unde un antreprenor reuşeşte în afaceri după mai multe încercări,  nu se întâmplă.

„Antreprenorii care au trecut nemijlocit printr-un proces de insolvenţă şi restructurare sunt mai conştienţi de greşelile pe care trebuie să le evite, mai înţelepţi şi mai pregătiţi să demareze noi afaceri. Încurajarea şi recuperarea lor în ecosistemul de business ar putea contribui la creşterea calităţii afacerilor în România”, a adaugat Vasile Godîncă-Herlea.

6. Insolvenţa este un proces scump

Atât pentru debitori, cât şi pentru creditori. O insolvenţă de succes presupune restructurarea financiară, concomitent cu cea operaţională a companiilor debitoare. Rolul administratorului judiciar este şi să propună modalităţi de eficientizare operaţională, identificând activităţi nerentabile şi costuri care supraîndatorează. Astfel, onorariile percepute de administratorul judiciar sunt acoperite de sumele reduse în urma eficientizării, neîmpovărând cheltuielile companiei aflate în insolvenţă. În acelaşi timp, prin declaşarea procedurii de insolvenţă şi măsurile propuse de administratorul judiciar, şi creditorii au şansa de a recupera un procent cât mai mare din datoriile acumulate de compania debitoare.

Componenta de „onorariu de succes” este obţinută în urma realizării unui reper însemnat, relevant, precum obţinerea unei finanţări sau vânzarea unui activ – activitate în care rolul administratorului judiciar este definitorie.