Salariaţii de la Tarom au anunţat grevă pentru marţi şi miercuri
0
Membrii ai Sindicatului Naţional Tehnic (SNT) Tarom protestează marţi şi miercuri, fiind nemulţumiţi de politica impusă de FMI şi Banca Centrală Europeană (BCE), dar şi de intenţia de privatizare a societăţii. Aceştia protestează purtând panglici tricolore în timpul Zilelor Porţilor Deschise care au loc în cadrul companiei.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a anunţat marţi că salariaţii Tarom poartă, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise, panglici tricolore în semn de protest faţă de intenţia de privatizare a companiei.
Iniţiativa aparţine SNT Tarom care consideră că cea de-a 58-a aniversare a companiei „este umbrită de jocuri politice murdare”.
Reprezentanţii SNT Tarom susţin că angajaţii poartă panglici în semn de nemulţumire faţă de politica impusă de FMI, Banca Centrală Europeană (BCE), Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerţ Româno-Americană dar şi pentru că nu înţeleg de ce Tarom se află pe lista de privatizare a FMI, atâta timp cât compania nu are datorii faţă de stat.
„Tarom nu trebuia să fie pe lista de privatizare. Administraţia spune că am mai putea sta liniştiţi cel puţin trei ani. Nu înţelegem de ce trebuie să fim pe listă”, a declarat pentru Mediafax Aurel Curdov, secretarul general SNT.
De asemenea, salariaţii se declară nemulţumiţi de decizia de privatizare a companiilor naţionale româneşti şi amintesc faptul că Ministerul Transporturilor, care a elaborat strategia de privatizare a Tarom în anul 2011, a primit aviz negativ din partea Comisiei tripartite de Dialog Social.
„De ce actualul guvern nu a reluat discuţiile pe marginea acestei strategii? Oare e mai important să mulţumeşti miliardarii din FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini şi ai Camerei de Comerţ Româno-Americane, decât să ai grija avuţiei naţionale?", se precizează într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de Legea Dialogului Social, care le interzice dreptul la grevă.
„Nu suntem de acord cu politica «pumnului în gură» promovată de Legea 62/2011. Practic această lege a interzis dreptul la grevă", se mai arată în comunicat.
Membrii SNT Tarom susţin că sunt solidari cu salariaţii companiilor naţionale care au fost şi sunt supuşi „presiunilor mafiei politice, respectiv Oltchim, CFR Marfă, Portul Constanţa, Societatea Aeroporturi Bucureşti, Transgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica".