Romgaz va plăti 1,06 miliarde de dolari pentru participaţia ExxonMobile în proiectul de exploatare a gazelor de la Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz a avizat, marţi, achiziţia tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil România, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep, şi încheierea contractului de vânzare - cumpărare, preţul de achiziţie stabilit fiind de 1,06 miliarde dolari, arată datele transmide de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit sursei citate, preţul poate fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari.

„Consiliul de Administraţie al S.N.G.N ROMGAZ S.A. a avizat, în şedinta din data de 02 noiembrie 2021, urmatoarele:

a)    achizitia de catre S.N.G.N ROMGAZ S.A. a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă (denumita în continuare Tranzacţia)

b)    încheierea contractulului de vânzare - cumpărare a tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care urmează a fi incheiat de S.N.G.N. ROMGAZ S.A., în calitate de Cumpărător, cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Limited, ExxonMobil Exploration and Production Romania (Domino) Limited, ExxonMobil Exploration and Production Romania (Pelican South) Limited, ExxonMobil Exploration and Production Romania (Califar) Limited si ExxonMobil Exploration and Production Romania (Nard) Limited, în calitate de Vânzători (denumit în continuare Contractul de Vânzare - Cumpărare).”, transmit reprezentanţii BVB.

Potrivit sursei citate, contractul de Vanzare – Cumparare va fi semnat de S.N.G.N. ROMGAZ S.A. doar după:

-  aprobarea Tranzacţiei şi a Contractului de Vânzare - Cumpărare de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.N.G.N. ROMGAZ S.A.

-  aprobarea Tranzacţiei şi a Contractului de Vânzare - Cumpărare de către organele corporative competente ale Vânzătorilor.

„Preţul de achiziţie care va fi achitat de către S.N.G.N. ROMGAZ S.A. pentru contravaloarea tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited va fi de 1.060.000.000 dolari care poate fi ajustat  pozitiv cu o valoare maximă de cel mult 10.000.000 dolari în timp ce ajustarea negativă nu este limitată.”, precizează BVB.

Sursa citată menţionează că, la semnarea Contractului de Vânzare - Cumpărare, Romgaz  va avea obligaţia de a achita Vânzătorilor o sumă egală cu 106.000.000 de dolari(o suta sase milioane USD), reprezentând avans/depozit.

„După îndeplinirea condiţiilor suspensive necesare finalizării Tranzacţiei, astfel cum acestea vor fi reglementate în Contractul de Vânzare - Cumpărare, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. va achita suma reprezentand diferenţa dintre preţul de achiziţie şi avansul/depozitul achitat la semnarea Contractului de Vânzare - Cumpărare.”, menţionează sursa citată

În urmă cu o săptămână, Romgaz a anunţat finalizarea negocierilor exclusive şi ajungerea la un acord cu ExxonMobil România, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, şi estima că tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022.

„SNGN Romgaz SA şi ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au finalizat negocierile exclusive şi au ajuns la un acord cu privire la termenii şi condiţiile aferente achiziţiei tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, precum şi cu privire la transferul operatoriei proiectului către OMV Petrom SA începând cu data finalizării tranzacţiei", anunţa BVB.

La data de 17 iunie 2021 cele două părţi au semnat un Acord de Exclusivitate prin care vânzătorul a acordat Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni (până la data de 15 octombrie 2021) cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Romania, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.

Ulterior, termenul a fost extins până pe 15 noiembrie 2021.

Potrivit News.ro, OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, a anunţat în aprilie că va deveni operator, în cazul în care Romgaz finalizează preluarea participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar oferta Romgaz este acceptată de către ExxonMobil.

Exxon Mobil şi OMV Petrom explorau blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze (România consumă 11 miliarde pe an), însă companiile au amânat decizia de a merge mai departe cu etapa de extracţie.

Dezvoltarea perimetrului Neptun Deep ar putea fi prima producţie de hidrocarburi în ape de mare adâncime din România. Perimetrul Neptun se află, de exemplu, la 200 km distanţă de uscat, iar toată infrastructura, inclusiv conductele, trebuie construite.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite