Președintele Nicuşor Dan a promulgat „Legea Nordis”. Reguli mai ferme pentru dezvoltatorii imobiliari
0Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, vineri, legea care introduce reguli mai clare şi mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare, supranumită ”legea Nordis”.

”Am semnat astăzi decretul de promulgare a legii care introduce reguli mai clare şi mai stricte în domeniul construcţiilor şi al tranzacţiilor imobiliare, pentru a proteja mai bine cetăţenii care cumpără locuinţe aflate în fază de proiect. Noua lege modifică cadrul legal privind calitatea în construcţii şi sistemul de cadastru, introducând reguli mai ferme pentru dezvoltatori, care vor putea promite vânzarea unei locuinţe viitoare doar după ce autorizaţia de construire este notată în cartea funciară şi după realizarea procedurii de preapartamentare”, a arătat Nicuşor Dan, vineri, într-o postare pe reţelele sociale.
Totodată, a adăugat preşedintele, se limitează avansurile la maximum 5% pentru rezervări, maximum 25% pentru structura de rezistenţă şi 20% pentru instalaţii, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare.
”Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, iar nerespectarea se sancţionează cu amendă în cuantum de 1% din cifra de afaceri. Aceste măsuri au ca scop creşterea încrederii în piaţa imobiliară, responsabilizarea dezvoltatorilor şi protejarea investitorilor şi a familiilor care îşi achiziţionează o locuinţă”, a subliniat Nicuşor Dan.
Legea va fi publicată în Monitorul Oficial la începutul săptămânii viitoare.























































