Românii cumpără tot mai mult în rate. Plățile vor crește de Black Friday

0
Publicat:

Una dintre metodele de plată preferate de către români este cea în rate, care la nivelul unui cunoscut procesator a înregistrat o creştere cu 50% din punct de vedere al numărului de tranzacţii.

O persoană introduce pe laptop datele cardului
Românii cumpără tot mai mult în rate.

Datele centralizate de PayU GPO România evidenţiază faptul că, în primele nouă luni ale acestui an, a înregistrat o creştere cu 25% a volumelor procesate, faţă de intervalul de referinţă din 2022. Din punct de vedere al numărului de tranzacţii, au fost consemnate cu 18% mai multe tranzacţii decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, aproape jumătate din totalul tranzacţiilor procesate în România (46%) sunt cu un card salvat în prealabil, iar în perioada de "Black Friday 2023" numărul de tranzacţii online ar urma să fie de 20 de ori mai mare decât într-o zi obişnuită.

De asemenea, volumul plăţilor realizate printr-un singur click a ajuns la o pondere de 46% din totalul tranzacţiilor efectuate în platforma PayU, din ianuarie şi până la finele lunii septembrie, în creştere cu 13% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

Potrivit sursei citate, una dintre metodele de plată preferate de către români este cea în rate, care la nivelul PayU GPO România a înregistrat o creştere cu 50% din punct de vedere al numărului de tranzacţii, respectiv cu 37% din perspectiva valorii tranzacţiilor procesate, pentru tranzacţiile realizate cu carduri în rate şi produse de creditare online de tipul Buy Now Pay Later (plăţi la 30 de zile) şi Slice (plăţi în mai multe rate).

Pe baza datelor tranzacţionate de PayU GPO România în 2023, coşul mediu de cumpărături în rate este de aproximativ trei ori mari mare decât o tranzacţie integrală, plata cu cardul în rate extinse contribuind la creşterea valorii medii a coşului de cumpărături şi, implicit, a vânzărilor încheiate pe site-urile comercianţilor, unde metoda de plată în rate poate ajunge chiar şi la o pondere de 30% din total.

Referitor la evoluţia pieţei locale de comerţ online, estimările specialiştilor arată un ritm de creştere şi se va apropia de valoarea de 9,76 miliarde de euro, în 2023. Din acest total, 65% reprezintă livrări de bunuri (produse) şi 35% servicii furnizate prin intermediul online.

Cele mai importante verticale care au susţinut avansul pieţei de comerţ digital în acest an au rămas: IT&C, fashion şi home & deco, dar şi travel, asigurări, entertainment, transport şi food & delivery.

Conform PayU GPO România, în perioada de "Black Friday 2023", numărul de tranzacţii online ar urma să fie de 20 de ori mai mare decât într-o zi obişnuită.

PayU GPO România face parte din grupul PayU GPO, parte din divizia FinTech a Prosus, unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie la nivel global, prezent în peste 30 de ţări.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite