România trimite la NATO ofiţeri mediocri la engleză

0
0

"Adevărul" dezvăluie că unii militari români cu posturi în străinătate trebuie să stea cu dicţionarul lângă ei Ofiţerii români selecţionaţi pentru misiuni la NATO şi la Uniunea

"Adevărul" dezvăluie că unii militari români cu posturi în străinătate trebuie să stea cu dicţionarul lângă ei

Ofiţerii români selecţionaţi pentru misiuni la NATO şi la Uniunea Europeană sunt trimişi în străinătate fără a şti să converseze cu un vorbitor nativ de engleză.

Cunoştinţele de limbă străină ale ofiţerilor români detaşaţi la NATO şi la Uniunea Europeană sunt mult sub nivelul camarazilor din Alianţă. Criteriile stabilite de Ministerul Apărării asigură doar o minimă înţelegere şi comunicare într-o limbă străină, adică un nivel mediocru de cunoaştere a limbii engleze.

Criterii blânde

Ministerul Apărării ne-a comunicat că "pentru posturile din structurile de reprezentare militară, nivelul lingvistic minim admis pentru înscrierea la concurs este 2222 STANAG 6001, procedură care a fost aplicată pentru toate posturile scoase la concurs din Reprezentanţa Militară a României la NATO şi UE".

Potrivit Acordului de standardizare STANAG 6001, elaborat de NATO, competenţa lingvistică se măsoară pe o scală de la 0, care înseamnă "Fără competenţă semnificativă", până la nivelul 5, care înseamnă "Excelent (Nativ/bilingv)".

Un militar român obţine, după testele de limba engleză sau franceză, un "Profil de competenţă lingvistică" format dintr-un număr de patru cifre, una pentru fiecare dintre cele patru deprinderi: ascultat, vorbit, citit, scris.
Nivelul 2222, cerut militarilor români, înseamnă "Satisfăcător (Funcţionalitate limitată)". Mai precis: "Sensul cuvintelor este adesea necunoscut, dar identificat repede. Înţelegerea la ascultare este incompletă în prezenţa zgomotului sau a altor interferenţe, rareori este corespunzătoare urmăririi unei conversaţii între doi vorbitori nativi.

Fluenţa este adesea afectată de ezitări şi căutarea cuvintelor". Potrivit aceluiaşi standard NATO, nivelul 2 este "Corespunzător pentru materiale didactice de nivel intermediar şi texte colocviale simple cum sunt cărţile pentru copii". Abia nivelul lingvistic următor, 3, este "Minim profesional" la NATO.

Soţia generalului - mai bună ca trei colonei

Potrivit unor surse neoficiale, nivelul cerut de obicei ofiţerilor români ar fi totuşi 3333, sau, eventual, 3232 - cu derogare din partea ministrului apărării. Dar nivelul minim 2222, invocat oficial de Ministerul Apărării, permite trimiterea în străinătate a unor ofiţeri care nu ştiu mai mult.

Pe baza acestui minim a ajuns la Bruxelles, pentru o misiune de trei ani, maiorul Ionela Nicuţ. Biroul de Presă al Ministerului Apărării ne asigură că Nicuţ s-ar fi clasat "prima din cei patru candidaţi care au participat la concurs". Unul dintre contracandidaţi, provenit din structurile PSYOPS (de operaţii psihologice) ale Armatei Române, avea nivelul 3333 şi la limba franceză, nu doar la engleză.

Un membru al comisiei de selecţie, ofiţer în Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, ar fi declarat despre Ionela Nicuţ că trimiterea ei la Bruxelles ar fi o catastrofă pentru Armata Română. Ofiţerul examinator şi-a permis s-o critice pe Nicuţ fără a şti că ea este soţia generalului Valeriu Nicuţ, şeful Reprezentanţei Statului Major General la Mons (Belgia), la Comandamentul Trupelor NATO din Europa.

Specialiştii pe care i-am consultat pe tema acestui caz s-au arătat rezervaţi. Directorul Colegiului Naţional de Apărare, Iulian Fota, ne-a spus că generalul Nicuţ e un om deosebit, dar că n-o cunoaşte pe soţia acestuia. "Eu am lucrat la Bruxelles între anii 1998 şi 2001. Nivelul 2 STANAG mi se pare cam redus.

Pe de altă parte, misiunile de la Bruxelles au şi un pronunţat caracter politic, de aceea ar fi ideal ca un ofiţer care lucrează acolo să cunoască bine nu doar limba engleză, ci şi limba franceză", ne-a explicat Fota.
La rândul lui, generalul (r) Mihaiu Mărgărit, fost şef al Direcţiei Informaţii Militare, consideră că selecţia ofiţerilor care sunt trimişi la NATO ar putea fi făcută ca în cazul ataşaţilor militari.

"Întrucât ataşaţii pleacă la post împreună cu soţiile, interviul se poartă şi cu viitorul ataşat, şi cu soţia acestuia. Soţiile trebuie să cunoască nu doar limba engleză, ci şi limba ţării în care sunt trimise. Un ofiţer foarte bun poate fi respins la interviu, doar pentru faptul că soţia lui este necorespunzătoare - şi chiar a existat un asemenea caz", consideră generalul (r) Mărgărit.

Ofiţeri români la Bruxelles

97 de militari români lucrează în comandamentele Alianţei Atlantice.

Alţi 26 de oameni lucrează la Reprezentanţa Militară a României la NATO şi UE de la Bruxelles.

Standardul lingvistic al Alianţei

Nivelul 0 = Fără competenţă semnificativă
Nivelul 1 = Elementar
Nivelul 2 = Satisfăcător (Funcţionalitate limitată)
Nivelul 3 = Bun (Minim profesional)
Nivelul 4 = Foarte bun (Complet profesional)
Nivelul 5 = Excelent (Nativ/bilingv)

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite