România ratează aderarea la euro în 2015. Când ar putea apărea următoarea şansă să adoptăm moneda Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aderarea României la euro în 2015 este dificilă pentru România, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie urmează să decidă dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene, în opinia economistului-şef al BNR, Valentin Lazea, pentru Ziarul Financiar.

"Oficial, după alegerile parlamentare din decembrie, noul guvern va decide dacă să menţină sau nu calendarul curent de aderare în 2015. După mine, este dificil de menţinut această dată pentru că ar fi nevoie să se îndeplinească cumulativ trei condiţii: ar trebui să intrăm în mecanismul ERM 2 peste două luni, în ianuarie 2013 ar trebui să luăm în considerare doar perioada minimă de ERM, de doi ani, şi, în plus, ar însemna că banca centrală şi Comisia Europeană să accepte ca adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an", a declarat Lazea la sfârşitul săptămânii.

Surse de pe piaţa financiară spun că, probabil, noul obiectiv de trecere la euro va fi anul 2019. Economia locală de mult a luat-o înaintea clasei politice pentru că peste 70% din împrumuturi sunt date în moneda europeană, foarte multe preţuri sunt calculate în euro, pornind de la telefonia mobilă, maşini sau case, iar acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie este mai uşoară spre deosebire de Polonia, unde zlotul face legea.

Pe de altă parte, jurnaliştii de la ZF mai arată că principalele probleme în calea adoptării euro amintite de economistul-şef al BNR sunt legate de criteriile de convergenţă reală, respectiv PIB-ul redus pe cap de locuitor şi structura economiei româneşti, unde agricultura reprezintă 6-7% din PIB, dar utilizează 25-30% din forţa de muncă a României.

"Din păcate, nu putem să ne gândim să ade¬răm la euro dacă agricultura reprezintă 6-7% din PIB şi utilizează 25-30% din forţa noastră de muncă. Cu cât rezolvăm mai repede problema şi scădem partea agriculturii şi creştem partea ser¬vi¬ciilor, cu atât avem şanse mai mari să adoptăm euro", mai spune Lazea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite