Ritmul lent al construcţiei hotelurilor ameninţă turismul marocan
0Construcţia hotelurilor în Maroc se derulează prea lent pentru a răspunde creşterii ţintelor de turism, iar regatul introduce penalizări pentru investitorii străini care nu îşi respectă
Construcţia hotelurilor în Maroc se derulează prea lent pentru a răspunde creşterii ţintelor de turism, iar regatul introduce penalizări pentru investitorii străini care nu îşi respectă termenele, a declarat, vineri, ministrul marocan al turismului. Guvernul marocan doreşte să creeze un număr de 1,2 milioane de locuri de muncă în sectorul turismului, care reprezintă cea mai importantă sursă de valută a Marocului. Ministrul marocan al turismului, Adil Douiri, a declarat că numărul de turişti care vizitează ţara este în creştere, conform estimărilor, dar că hotelurile nu sunt construite suficient de rapid pentru a putea găzdui cei zece milioane de turişti pe an pe care Marocul estimează că îi va avea până în 2010. Pentru a majora ritmul construcţiei hotelurilor în Maroc, cu 50% pe an, la 15.000 de locuri de cazare construite anual, este nevoie de o investiţie suplimentară de 250 milioane de euro, a declarat oficialul marocan. (NewsIn)























































