Ritmul împrumuturilor autorităţilor locale va creşte
0Consiliile locale şi judeţene se vor împrumuta anul acesta cu doar 80 milioane de euro, în condiţiile în care administraţiile locale şi regionale din Bulgaria plănuiesc împrumuturi de 87
Consiliile locale şi judeţene se vor împrumuta anul acesta cu doar 80 milioane de euro, în condiţiile în care administraţiile locale şi regionale din Bulgaria plănuiesc împrumuturi de 87 milioane de euro, au estimat analiştii agenţiei de evaluare financiară Standard&Poor's (S&P), într-un raport publicat recent. Cu toate acestea, analiştii consideră că suma va creşte odată cu formularea unor proceduri clare, atribuirea unor ratinguri, urmând ca, peste doi ani, problema să nu mai fie reprezentată de nivelul redus, ci de frânarea împrumuturilor publice locale. "În primul rând, municipiile nu au rating. Problema aceasta se va remedia în următorii ani", subliniază Florin Cîţu, economistul-şef al ING Bank România. În condiţiile în care administraţiile nu au rating, investitorii pot considera drept riscantă o investiţie în obligaţiunile emise de municipalităţi şi consilii. Capitala este singurul oraş din România cu un rating din partea agenţiilor S&P, Fitch şi Moody's.
O altă constrângere ar fi că datoriile trebuie limitate la un anumit procent din bugetul unităţii administrative. Legea finanţelor publice locale permite autorităţilor locale să atingă un grad maxim de îndatorare de până la 30%, începând de la 1 ianuarie 2007. Nivelul scăzut al împrumuturilor este determinat şi de ineficienţa sistemului. "Eu cred că avem atât de puţin pentru că suntem la început. Nu e rău că avem puţin, fiindcă sistemul nu este bine pus la punct", spune analistul Ilie Şerbănescu. Creditele ce urmează să fie contractate de consiliile judeţene şi locale reprezintă sub 0,1% din volumul total al împrumuturilor din Europa.























































