RetuRO realizează un pas semnificativ pentru reciclarea eficientă: Se inaugurează primul centru regional
0RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România, a inaugurat astăzi centrul regional de colectare a ambalajelor de băuturi din comuna Bonțida, județul Cluj.

Deschiderea acestui centru reprezintă un moment istoric pentru România, marcând începutul unei transformări semnificative, atât la nivel structural, cât și cultural. Devenind operațional din data de 30 noiembrie 2023, odată cu lansarea oficială a Sistemului Garanție-Returnare, centrul va deschide un nou capitol în modul în care ne raportăm la ambalajele de băuturi în viitor, schimbând fundamental obiceiurile noastre de consum și reciclare.
Centrul regional din Bonțida este primul de acest fel dintre cele care urmează să fie deschise de către RetuRO. Situat în interiorul parcului industrial Olympian, centrul dispune de o suprafață de 4.700 de metri pătrați și este dotat cu echipamente avansate de numărare și sortare de la Anker Andersen A/S, lider de piață în domeniu.
Prin acest centru, cât și prin sistemul pe care îl administrează, RetuRO contribuie la modelarea unui viitor mai sustenabil, în care fiecare persoană și fiecare acțiune contează în protejarea mediului.
„Deschiderea primului centru regional RetuRO din România la Bonțida marchează începutul unei transformări profunde și durabile. Acest centru, alături de celelalte planificate și de cele aproximativ 80.000 de puncte de returnare din toată țara, va angaja activ 19 milioane de români, construind astfel cea mai complexă infrastructură de reciclare din țară. În colaborare strânsă cu toți actorii implicați, ne propunem să facem din reciclare un obicei zilnic, o parte integrantă a identității românești, pentru a conduce România spre un viitor mai verde și responsabil.
Bineînțeles, acesta este doar începutul. Vom continua, astfel încât reciclarea să devină și mai ușoară și să transformăm România într-un model de urmat. Iar acesta este o misiune pe care trebuie să ne-o asumăm noi toți. Fiecare doză, fiecare sticlă reciclată, va contribui la o Românie mai curată, iar evenimentul de astăzi este o dovadă a ceea ce putem realiza când ne unim forțele”, spune Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO.
Centrul pune bazele rețelei de reciclare din țară
Într-o intervenție video de la București, Primul Ministru Marcel Ciolacu a accentuat importanța SGR ca un model exemplar de economie circulară, subliniind beneficiile pe care sistemul le va aduce României, în special în ceea ce privește reducerea cantității de deșeuri de ambalaje din România.
„Nu mă feresc de cuvinte. Cred că este un moment istoric care va consemna debutul celui mai ambițios proiect de economie circulară a României și forța primului parteneriat public-privat funcțional. Guvernul actual împreună cu mediul privat au reușit să dea drumul poate celui mai important proiect de țară în acest domeniu din ultimii 30 de ani. Începând cu 30 noiembrie, cetățenii României se vor alătura celor peste 350 de milioane de cetățeni din toată lumea care locuiesc într-o țară în care există un Sistem de Garanție Returnare. Dacă ne uităm la Europa, în acest moment 13 țări au implementat SGR, ajungând la o populație de aproape 145 de milioane. Peste doar 3 zile, odată cu alăturarea României vor fi peste 163 de milioane de cetățeni europeni mai atenți cu mediul în care locuiesc [..]”, spune șeful statului Marcel Ciolacu.
Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a discutat despre impactul implementării SGR asupra comunităților și atingerea țintelor UE, subliniind angajamentul României față de obiectivele de sustenabilitate.
„Avem nevoie de aceste centre pentru că cetățenii își încheie misiunea imediat ce introduc recipientele în fanta RVM-ului, dar apoi începe o cursă contra cronometru pentru ca pet-urile și recipientele din sticlă și metal să ajungă în centrele de colectare și sortare. SGR este primul parteneriat de succes și e cu siguranța cel mai mare astfel de parteneriat. Statul roman și-a făcut datoria în ceea ce privește legislația, iar centrul RetuRO de la Bonțida este prima dovadă reală.
Românii sunt cei care vor beneficia de cel mai mare proiect de circularitate din România, din ultimii 30 de ani. Va fi cel mai modern din Europa, și vom învață din toate lucrurile care au funcționat sau nu au funcționat în celelalte țări și îl vom pune pe roate. Le mulțumesc tuturor și aș dori să le spun ca de acum înainte vom transforma România din țara depozitarii în țara reciclării”, a declarat Mircea Fechet.
În plus, și reprezentanții industriei producătoare de băuturi și ai retailerilor au evidențiat rolul crucial al acestor sectoare în inițierea și susținerea SGR, demonstrând angajamentul lor pentru un viitor mai sustenabil.
Sistemul Garanție-Returnare este un proiect de economie circulară prin care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.
După golirea ambalajului, clientul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, clientul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.
Aceste produse, parte din SGR, vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni după lansarea Sistemului de pe 30 noiembrie, și vor putea fi identificate după marcajul „Ambalaj cu garanție”, aplicat pe etichetă. Așadar, RetuRO recomandă tututor românilor să nu își facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor putea fi răscumpărate în punctele de returnare în baza unei garanții, pentru că nu s-a plătit suma de 50 de bani la cumpărarea produsului și nu sunt marcate cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanție. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată și până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiționale.