Registrul Auto Român verifică dacă s-au vândut şi în România maşini cu dispozitive de manipulare a emisiilor în scandalul Volkswagen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RAR verifică dacă şi în România s-au vândut maşini măsluite, pe lângă Volkswagen fiind implicate în scandal şi Skoda şi Seat
RAR verifică dacă şi în România s-au vândut maşini măsluite, pe lângă Volkswagen fiind implicate în scandal şi Skoda şi Seat

Registrul Auto Român verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor şi a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.

„Conducerea Registrului Auto Român a contactat conducerea reprezentanţei grupului Volkswagen în România şi a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor care aparţin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum şi actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe măsură ce aceste informaţii vor fi comunicate de către constructor/autoritatea de omologare responsabilă“, se arată într-un comunicat al RAR.

Potrivit acestuia, pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate şi a lansat o acţiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenţei pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

„Menţionăm că RAR nu a acordat niciun certificat de conformitate pentru niciun autovehicul echipat cu motor diesel“, informează instituţia.

Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip.

Registrul Auto Român subliniază că vehiculele marca Volkswagen pentru Europa deţin omologarea comunitară acordată de autoritatea germană. Conform legislaţiei europene, răspunderea pentru asigurarea conformităţii producţiei revine constructorului şi autorităţii care a emis omologarea.

„Registrul Auto Român va lua măsurile necesare în funcţie de definitivarea listei cu tipurile de vehicule vizate şi va ţine cont de măsurile administrative pe care autorităţile germane vor hotărî să le aplice Grupului Volkswagen“, se mai arată în comunicatul instituţiei.

UPDATE Autorităţile de la Bucureşti vor înfiinţa, în perioada următoare, un grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen, a declarat şi  Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. "Am hotărât cu ministrul Transporturilor ca specialiştii din interiorul ambelor ministere să se întâlnească. Ieri /joi, 24 septembrie 2015, n.r./, am convocat la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o întâlnire între specialiştii Autorităţii de mediu şi cei ai Registrului Auto Român. La discuţii au mai participat preşedintele ANPM, Toma Petcu, şi comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Florin Diaconu, cât şi directorul general al Registrului Auto Român, George Adrian Dincă.

Întâlnirea a fost organizată pentru a se stabili care sunt acţiunile pe care statul român ar trebui să le întreprindă în privinţa acestui caz. Specialiştii au stabilit că vor pune bazele unui Grup mixt de lucru, în care să fie implicaţi atât specialiştii RAR, cât şi cei ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului şi Gărzii Naţionale de Mediu. În acelaşi timp, ministrul Transporturilor a solicitat deja Autorităţii de omologare germane clarificări pe această temă. Prin urmare, în funcţie de rezultatele Grupului mixt de lucru, dar şi în funcţie de răspunsul pe care îl vom primi din partea autorităţii de omologare germane, statul român va decide care sunt măsurile legale care trebuie impuse", a afirmat Gavrilescu, potrivit Agerpres.ro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite