Recalcularea pensiilor se apropie de final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea recalculare a pensiilor se apropiue de final, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, anunțând că s-au efectuat deja peste 90% din procesele de recalculare.

O bătrânică ține în mâini decizia de recalculare a pensiei
Marea recalculare a pensiilor se apropiue de final. Foto arhivă

În momentul de față suntem pe finalul acestui proces. Avem peste 90%, deja ne apropiem de 95% din acești 130.000 de pensionari agricultori finalizate aceste dosare. Marea majoritate a acestor pensionari se află în această zonă a indemnizației sociale. Aici avem un pensionar care, de la 1.281 de lei, a ajuns de la 2.130 pensie în plată după această recalculare. Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic. Faptul că sunt atât de multe cereri care sunt primite la ghișeele caselor teritoriale de pensii, colegii mei n-ar avea timpul efectiv necesar să le finalizeze pe toate într-un termen atât de scurt”, a declarat Daniel Baciu, președinte al Casei Naționale de Pensii (CNPP), potrivit Digi24

Mica recalculare a pensiilor a demarat la 1 septembrie 2024 urmând să fie finalizată la 1 martie 2025, după ce în cuantumul pensiei au fost luate în calcul și sporurile nepermanente și acordul global.

Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice, potrivit informațiilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Noua lege a pensiilor prevede că pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023.

În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive.

După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.

Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.

În cele ce urmează prezentăm listele veniturilor permanente și nepermanente care sunt valorificate la recalcularea pensiilor.

Lista veniturilor nepermanente:

• formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

• premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

• al treisprezecelea salariu;

• formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;

• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;

• indemnizaţiile de muncă nenormată;

• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite