Radu Oprea, despre cererea de insolvență a Damen Mangalia: Nu este un lucru rău, poate crea oportunități
0Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat că Damen Holding a cerut insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, ceea ce "nu este un lucru rău" şi poate crea oportunităţi, dar Guvernul trebuie să apere interesele statului şi ale angajaţilor români.
"Dimineaţă am avut o întâlnire cu directoratul şi cu reprezentanţii sindicatului Navalistul de la Damen. Damen Holding a cerut insolvenţa şi aşa se cere procedură de faliment, dar de fapt reprezintă insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, unde ei au directoratul şi conducerea cu atribute sporite, deci undeva în interiorul Damen Holding o astfel de cerere. Însă, în discuţia pe care am avut-o cu directoratul şi cu sindicatele, le-am explicat că din punctul meu de vedere, nici procedura insolvenţei nu este un lucru rău, pentru că poate crea oportunităţi. Avem exemplu Hidroelectrica, avem exemplul Romaero, unde lucrurile funcţionează până la urmă", a precizat ministrul Oprea.
Acesta a adăugat că există varianta şomajului tehnic pentru angajaţi.
"Există resurse financiare atât în interiorul DSM-ului, Damen Shipyards Mangalia, cât şi posibilităţi de a, eventual, intra în şomaj tehnic, astfel încât lucrătorii de la Damen Mangalia să fie protejaţi în această perioadă. Se pot reîntoarce la lucru imediat ce va fi de lucru în şantier. Suntem în contact cu sindicatele, am fost în şantier de mai multe ori, am vorbit cu ei, le-am explicat unde suntem, de ce s-au întâmplat aceste lucruri. Cred că a apăra interesele statului român şi ale lucrătorilor din România este atributul pe care trebuie să-l exercităm noi, ca reprezentanţi ai Guvernului", a mai spus ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.
Damen Olanda a cerut marți falimentul șantierului naval Damen Mangalia, la care are 49% din acțiuni, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al instanțelor.
Instanța nu a stabilit încă primul termen de judecată al procesului.
„Este vorba de o sumă de aproximativ 160 de milioane de euro. Reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societății de la momentul preluării acțiunilor, din 2018, până în prezent”, a explicat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.
Acțiunea vine după ce olandezii au cerut deja la Curtea Internațională de Arbitraj de la Viena rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.
Contactați de „Adevărul” reprezentanții grupului au refuzat să comenteze.
Angajații, trimiși în șomaj tehnic
Săptămâna aceasta, angajații au primit o notificare prin care erau anunțați că vor începe să fie trimiși în șomaj tehnic începând cu luna iunie.
„Ajungem acum într-o situație în care o nouă întârziere a introducerii șomajului tehnic nu mai este fezabilă. Aceasta este o decizie dificilă pe care trebuia să o luăm pentru a oferi șantierului nostru cele mai bune șanse pentru a depăși această situație dificilă și de a asigura repornirea acestuia în viitor. Șomajul tehnic urmează să fie introdus începând cu 03.06.2024”, se arată în mesajul transmis angajaților, obținut de Economedia.
Damen Shipyards a chemat în instanță Guvernul Olandei anul trecut
În toamna anului trecut, Damen Shipyards Group NV a dat în judecată Guvernul de la Haga pentru pierderile provocate afacerilor sale de sancţiunile impuse Rusiei
Damen Shipyards Group NV vrea să obţină despăgubiri pentru că "suferă pagube" de pe urma sancţiunilor, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei Rick van de Weg.
"Înainte de sancţiuni, Damen a semnat contracte cu cumpărători de nave din Rusia şi după invadarea Ucrainei Guvernul de la Haga a decis că acest gen de contracte nu mai pot fi onorate de companiile din Ţările de Jos. Guvernul nu a oferit Damen despăgubiri pentru pagube", a informat Rick van de Weg.
Scandal și în România
Grupul olandez a întâmpinat probleme și în România: anul trecut a informat Guvernul și presa că se retrage din acordul cu statul român privind șantierul Damen Mangalia, dar că va rămâne să opereze la Galați.
„Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023.
Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate”, informa compania în august 2023.
În urmă cu o lună, Damen a dat România în judecată la o curte internațională de arbitraj, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.