Radu Butufei, fostul eCommerce manager Carrefour, deschide un business de stickere
0Radu Butufei, fost manager al diviziei de eCommerce de la Carrefour România, a lansat, alături de alţi patru parteneri, Sticker World, un start-up care îşi propune să producă şi să comercializeze abţibilduri.
„Sticker World este un start-up pe care l-am fondat împreuna cu 4 parteneri, majoritatea cu state vechi în online şi în business, după o idee pe care am avut-o în ianuarie 2015. Idee care, de altfel, a avut drept consecinţă şi plecarea mea din Carrefour la sfârşitul lunii februarie“, spune el, pentru wall-street.ro. Butufei nu a detaliat cine sunt cei patru parteneri. El ocupă în prezent poziţia de preşedinte al boardului firmei nou înfiinţate şi deţine 55% din părţile sociale.
Sticker World îşi propune să devină, în primă fază, cel mai vizibil producător şi distribuitor de abţibilduri din România, spune el.
Imaginează-ţi că ai un Tico şi cumperi un sticker cu «My other car is a Porsche»; abordăm şi mesaje amuzante.
„Nu mă refer aici nici la producţie publicitară, nici la design interior. Aceste servicii sunt foarte bine acoperite de piaţa locală. Mă refer la abţibilduri de dragul abţibildurilor, artworkuri tipărite digital la rezoluţie înaltă pe suporturi autocolante sau magnetice ce nu se degradează atunci când intră în contact cu apa, soarele sau căldura. Stickere pentru copii, adolescenţi şi adulţi, stickere pentru bikeri, skateri, şoferi, elevi, studenţi, music fans, sports lovers şi. nu în ultimul rând, colecţionari. Stickere pentru orice tip de suprafaţă. Îţi aminteşti, sunt sigur, abţibildurile pe care le lipeam pe faianţa din bucătărie, oglinzi şi mobilă, prin anii '80, spre disperarea părinţilor noştri“, spune, glumind, Radu.