Rabla la electrocasnice începe vineri. Care sunt sumele acordate în cadrul programului şi cum vă puteţi înscrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Programul Rabla pentru electrocasnice se lansează în această săptămână, vineri fiind prima zi în care beneficiarii se pot înscrie în programul care are un buget de 75 milioane de lei, a anunţat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Acesta a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor exista nouă categorii de produse în cadrul acestui program. 

"Săptămâna aceasta lansăm programul Rabla electrocasnice, un program aşteptat. Vineri este prima zi când beneficiarii se pot înscrie în program. Bugetul este de 75 de milioane de lei, peste 200.000 de beneficiari, ne aşteptăm la un număr foarte mare de beneficiari pe nouă categorii de produse: maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, aparate frigorifice, este prima categorie care se va finanţa în prima fază.”, a transmis ministrul Mediului, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, a doua categorie sunt televizoarele, laptopurile şi tabletele, iar a treia categorie aparatele de aer condiţionat, aspiratoarele şi uscătoarele de rufe. 

„Am modificat categoriile de clasă energetică pentru că la nivel european aceste încadrări s-au modificat la sfârşitul anului 2020. A fost nevoie de o reîncadrare a echipamentelor noi astfel încât să corespundă cu cerinţele şi regulamentul European.”, a explicat ministrul.

Care sunt sumele acordate în cadrul programului

Sumele care se asigură sub forma unor vouchere vor fi următoarele, a anunţat ministrul Tánczos Barna: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, 400 de lei pentru maşini de spălat vase, având cel puţin noua clasa energetică D, la maşinile de spălat rufe cel puţin clasa energetică C, 400 de lei pentru aparatele de aer condiţionat care trebuie să fie în cel puţin A++, 400 de lei pentru combine frigorifice, lăzi frigorifice, congelatoare clasele energetică cel puţin E.

De asemenea, vor fi acordaţi 400 de lei pentru televizoare, având cel puţin clasa energetică E, 400 de lei pentru uscătoarele de rufe A++, 200 de lei pentru aspiratoare, consumul să fie mai mic de 43 kilowatti oră pe an şi 500 de lei pentru laptopuri, 300 de lei pentru tablet.

Cum se va face înscrierea beneficiarilor

„În ediţia trecută au fost probleme în momentul înscrierii beneficiarilor, sistemul a cedat, motiv pentru care am regândit acest sistem şi în prima fază, printr-un proces foarte simplu se vor înregistra beneficiarii în sistemul informatic.”, a afirmat Tanczos Barna.

Astfel, trebuie să menţioneze nume, prenume, localitate, judeţ, cod numeric personal, adresă de email şi număr de telefon valid iar beneficiarii au şi opţiunea de a încărca pe loc un buletin de identitate sau o carte de identitate şi o declaraţie pe propria răspundere  potrivit căreia, datele personale vor fi puse la dispoziţia AFM.

Perioada de înscriere va dura o săptămână, apoi programul va avea trei etape

„Prima etapă se va desfăşura în perioada 21 mai - 3 iunie şi va viza maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi aparatele frigorifice. Etapa a doua, între 4 şi 17 iunie, pentru televizoare, laptopuri şi tablete, etapa a treia se va desfăşura în perioada 18 iunie – 1 iulie pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare şi aspiratoare”, a declarat ministrul Mediului.

El a menţionat că pentru maşinile de spălat vase şi uscătoarele de rufe se poate preda orice echipament electrocasnic înscris în program. 

"Principiul după care funcţionează programul este dai un echipament vechi şi ai primit în schimb aceste sume menţionate. Pentru maşinile de spălat vase şi uscătoare de rufe se poate preda orice alt aparat electrocasnic din program, în schimb, echipamentul vechi în celelalte cazuri trebuie să fie din aceeaşi categorie cu cel nou. După parcurgerea etapelor de înregistrare şi validarea voucherului, în momentul în care începe fiecare categorie de câte trei tipuri de electrocasnice se vor valida voucherele şi beneficiarii pot merge la magazinele unde vor să cumpere aparatură nouă sau pot comanda de pe internet”, a mai transmis Tanczos Barna.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite