Proprietarul aluminiului românesc, acuzat că n-a plătit privatizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Control a Guvernului (ACG) a sesizat Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) asupra faptului că proprietarul ALRO Slatina nu a respectat obligaţiile postprivatizare, a

Autoritatea de Control a Guvernului (ACG) a sesizat Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) asupra faptului că proprietarul ALRO Slatina nu a respectat obligaţiile postprivatizare, a declarat şeful ACG, Cristian David.
În sesizarea transmisă AVAS se arată că proprietarul ALRO, grupul Marco International, nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţia de a realiza o investiţie de portofoliu în sumă de 16,6 milioane dolari, prin achiziţionarea de acţiuni la o întreprindere producătoare de aluminiu. Obligaţia trebuia îndeplinită până la termenul scadent de 30 iunie 2003. Alro a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Alprom cu 4,2 milioane de dolari şi a efectuat investiţii pentru dezvoltare şi mediu în cadrul acestei întreprinderi în sumă de 10,4 milioane de dolari. Autoritatea de Control a Guvernului arată însă că suma de 10,4 milioane de dolari nu poate constitui o investiţie de portofoliu, aşa cum Marco s-a angajat la preluarea combinatului ALRO, deoarece a fost cheltuită pentru dezvoltare şi mediu, şi nu pentru achiziţia unor acţiuni. "Printr-o eventuală recunoaştere a investiţiilor de dezvoltare şi mediu realizate la Alprom ca fiind realizate în contul investiţiilor de portofoliu stipulate în contractul de privatizare al ALRO s-ar ajunge în situaţia inechitabilă în care, prin realizarea unui singur obiectiv de investiţii, să fie recunoscute ca fiind îndeplinite două obligaţii diferite", se arată în sesizarea ACG. Ca urmare a acestei situaţii, şeful Autorităţii de Control a Guvernului, ministrul delegat Cristian David, a solicitat AVAS să soluţioneze problema în interesul statului. Marco International a devenit acţionar majoritar în 2002, când a achiziţionat de la fosta Autoritate pentru Privatizare un pachet de 10% din acţiuni.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite