Proiect: Impozitul la vânzarea unei proprietăţi imobiliare se va plăti prin notarul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Impozitele în urma tranzacţiilor imobiliare vor fi plătite prin notarii publici
Impozitele în urma tranzacţiilor imobiliare vor fi plătite prin notarii publici

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede că impozitul la vânzarea propietăţii va fi calculat şi încasat de notarul public înainte de autentificarea actului.

Potrivit legii 227/2015, care priveşte Codul fiscal, persoanele care realizează venituri din transferul de proprietate datorează impozit statului.

Potrivit documentului aflat în dezbatere publică, „în cazul în care, transmisiunea dreptului de proprietate se realizează prin procedură notarială, impozitul se calculează şi se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii şi se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat“.

Proiectul mai stabileşte ca „notarii publici au obligaţia să depună semestrial, la organul fiscal teritorial, o declaraţie informativă privind transferurile de proprietăţi imobiliare, cuprinzând elemente pentru fiecare tranzacţie, pe beneficiari de venit“.

Documentul publicat de finanţe cuprinde şi mai multe formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit.

„În cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală, se constată erori sau omisiuni în calcularea şi încasarea impozitului, notarul public comunică organului fiscal competent această situaţie, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organul fiscal competent stabileşte impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal datorat şi diferenţa de impozit de plată şi emite o decizie de impunere, potrivit dispoziţiilor art.112 din Codul fiscal“, se mai arată în proiectul aflat în dezbatere publică.

În situaţia în care transferul dreptului de proprietate se realizează prin hotărâre judecătorească ori prin altă procedură decât cea notarială, impozitul se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite