Profitul OMV Petrom a crescut de peste 5 ori în primele nouă luni din 2022

0
Publicat:

Grupul OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 9,156 miliarde lei, de peste cinci ori mai mare faţă de cel raportat în perioada similară a anului trecut, de 1,676 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare neauditate pentru ianuarie - septembrie şi trimestrul 3, publicate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

OMV Petrom a raportat un profit net de 9,2 miliarde lei la 9 luni, Foto: Shutterstock
OMV Petrom a raportat un profit net de 9,2 miliarde lei la 9 luni, Foto: Shutterstock

În trimestrul 3, profitul net a fost de 4,51 miliarde lei, faţă de 2,898 miliarde lei în trimestrul anterior şi 696 milioane lei în trimestrul 3 din 2021, informează Agerpres

Într-un mediu volatil, cu prețuri ridicate, cu fundamentele pieței profund afectate de contextul geopolitic, rezultatul nostru operațional 1-9/22 din exploatare CCA a crescut la 10 miliarde lei. În aceeași perioadă, contribuția noastră la bugetul de stat a ajuns la 15 miliarde lei, un nivel aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează creșterii impozitelor directe care au fost de peste 5 ori mai mari, determinate în principal de impozitarea gazelor și energiei electrice. Investițiile noastre au fost de 2,3 miliarde de lei, cu 25% mai mari față de anul trecut, și ne așteptăm ca suma anuală să fie în jur de 4 miliarde de lei, în funcție de climatul investițional.

De-a lungul perioadei, ne-am operat facilitățile în siguranță și la niveluri ridicate de utilizare, asigurându-ne că produsele esențiale sunt disponibile pentru clienții noștri, avansând în același timp în proiectele noastre strategice care contribuie la securitatea aprovizionării și la creșterea economică a țării.”, a transmis Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Potrivit datelor transmise de OMV Petrom, rezultatele din primele 9 luni ale anului sunt următoarele:

- Rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 10,1 mld lei, în contextul fără precedent al prețurilor mărfurilor crescute și volatile, generate de contextul geopolitic

- Valoare a investițiilor de 2,3 mld lei, în creștere cu 25%

- Contribuția la bugetul de stat a crescut la aproximativ 15 mld lei, aproape dublu

- Total taxe directe de 7,1 mld lei, de peste 5,5 ori mai mari, creștere determinată în principal de nivelul mai ridicat de taxare pentru gazele naturale și taxa recent introdusă pe electricitate

Explorare și Producție

- Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 4.357 mil lei, comparativ cu 1.226 mil lei în 1-9/21, în principal datorită prețurilor mai mari ale țițeiului și gazelor naturale și a impactului pozitiv al cursului de schimb, parțial compensate de taxare mai ridicată și producție mai scăzută

- Producția în România, excluzând externalizările, a scăzut cu 6,5%, în principal din cauza declinului natural din zăcămintele principale, dar a fost parțial compensată de contribuția mai mare de la sonde noi

- Costul de producție a crescut cu 3%, la 13,05 USD/bep, din cauza costurilor crescute cu serviciile și energia și a scăderii producției disponibile la vânzare, parțial compensate de impactul pozitiv al cursului de schimb și datorită unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal

Rafinare și Marketing

- Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 3.157 mil lei comparativ cu 1.491 la 1-9/21, reflectând marjele favorabile de rafinare, cererea mai ridicată de carburanți și performanța operațională bună

- Indicatorul marja de rafinare OMV Petromiii la valoarea de 15,85 USD/bbl, susținut de diferențialele mai bune pentru produse, în principal pentru motorină, benzină și combustibil de aviație

- Rata de utilizare a rafinăriei la 94%, similară cu 1-9/21, peste rata medie de utilizare din regiune

- Volumele vânzărilor cu amănuntul mai mari cu 2%

Gaz și Energie

- Rezultat din exploatare excluzând elementele speciale de 2.810 mil lei comparativ cu 337 mil lei la 1-9/21; rezultat foarte bun din activitatea de gaze naturale, în principal datorită tranzacțiilor încheiate în afara României, precum și un rezultat foarte bun din activitatea de energie electrică

- Volume de vânzări de gaze naturale cu 8% mai mici, în contextul unei scăderi de 14% a cererii totale de piață

+ Producție netă de energie electrică de 3,53 TWh, cea mai mare de până acum, de la debutul operațiunilor comerciale, acum 10 ani, reprezentând 9% din mixul de generare electricitate al României

Evenimente semnificative

OMV Petrom a preluat statutul de operator al Neptun Deep pe 1 august.

De asemenea, OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia investesc în producția de energie electrică din surse fotovoltaice. Compania a instalat 110 panouri fotovoltaice în stațiile OMV și Petrom din România și vizează extinderea la 150 de unități până la sfârșitul lui 2022.

În acelaşi timp a produs primele volume de combustibil sustenabil pentru aviație la Petrobrazi.

OMV Petrom și Auchan Romania au atins numărul de 240 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom, la finele lunii septembrie 2022.

Totodată, OMV Petrom a lansat OMV MyStation, noua aplicație cu oferte exclusive pentru clienții săi.

A fost finalizat şi primul parc fotovoltaic care furnizează energie verde pentru operațiunile proprii. OMV Petrom a distribuit dividende totale de 4,5 mld lei, din care 2,5 mld lei dividende speciale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite