Preţurile locuinţelor, încotro? Scumpiri de 3,1% în al doilea trimestru. Un oraş din Ardeal are cele mai mari preţuri şi cele mai mari creşteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuinţele s-au scumpit în medie cu 3,1% în al doilea trimestru al acestui an, însă avansul a mai încetinit faţă de primele trei luni din 2017. Cluj-Napoca continuă să conducă în clasamentul celor mai mari preţuri, dar şi al celor mai mari creşteri, arată o analiză a Imobiliare.ro.

Astfel, în al doilea trimestru al acestui an, locuinţele disponibile spre vânzare în România s-au scumpit, în medie, cu 3,1%, creşterea fiind una similară cu cea consemnată în perioada similară din 2016, respectiv 3%. În primele trei luni din 2017, locuinţele s-au scumpit cu 4%.

Datele centralizate de Imobiliare.ro arată că preţurile locuinţelor din România se află de trei ani pe un trend ascendent constant.

Cine conduce clasamentul                                 

Cluj-Napoca, oraşul din Ardeal, continuă să ocupe locul întâi în clasamentul celor mai mari preţuri medii solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare. De asemenea, şi aşteptările vânzătorilor s-au majorat cel mai mult în al doilea trimestru din 2017, respectiv cu 4,9%.

Pe locul al doilea în top se situează Bucureştiul, cu un preţ mediu de 1.240 de euro pe metru pătrat util şi un avans de 3,4% în ultimele trei luni.

Distanţa dintre cele două mari oraşe ale ţării s-a diminuat însă în ultimele 12 luni, dat fiind că preţurile au crescut mai mult în Capitală decât în Cluj-Napoca – 12,9% faţă de 11,7%.

După un avans de 4% în T2 2017 şi, respectiv, de 8,3% în ultimul an, Constanţa a ajuns la o medie de 1.020 de euro pe metru pătrat util, alăturându-se astfel celorlalte trei oraşe ale ţării în care preţul cerut pentru un apartament depăşeşte pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Preţurile apartamentelor din Braşov şi Iaşi s-au majorat cel mai puţin atât în ultimul trimestru, cât şi în ultimele 12 luni, situându-se acum la 950 şi, respectiv 920 de euro pe metru pătrat util. Timişoara a înregistrat în cel de-al doilea trimestru un avans de 3,5%, ajungând la un preţ mediu pe metru pătrat de 1.080 de euro. 

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), dezvoltatorii ar trebuie să acorde o atenţie oraşelor mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Braşov. „În opinia mea, dezvoltatorii ar trebui să acorde o atenţie maximă oraşelor “magnet”: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. Un studiu recent al Băncii Mondiale relevă faptul că aproximativ 3,6 mil. de români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, iar 66,5% dintre aceştia ar prefera tot România, cele mai atractive oraşe fiind cele menţionate mai sus. În acest context, Programul Prima Casă pentru 2017, generos alimentat de statul român, nu poate decât să susţină în continuare aprecierea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale şi în 2017”, a declarat Daniel Manaţe, preşedinte ANEVAR.

Unde se situează reşedinţele de judeţ

Dintre reşedinţele de judeţ ale ţării, cele mai mari preţuri solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare pot fi găsite în cele patru centre regionale cu valori de peste 1.000 de euro pe metru pătrat: Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. După o creştere de 8% în ultimul trimestru, Craiova a ajuns la o medie de 980 de euro pe metru pătrat, surclasând astfel Braşovul şi Iaşiul.

La polul opus, cele mai accesibile reşedinţe de judeţ rămân Reşiţa şi Giurgiu – aici, un apartament poate fi achiziţionat, în medie, cu 440 şi, respectiv, 450 de euro pe metru pătrat util. În cel de-al doilea trimestru al anului, cele mai semnificative creşteri de preţ au avut loc în Sfântu Gheorghe (+8,5%, până la 550 de euro pe metru pătrat util), Oradea (+8,3%, până la 840 de euro pe metru pătrat util) şi Craiova (+8%, până la 980 de euro pe metru pătrat util).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite