Pogea: Proiectul de buget pe 2009 prevede tăierea cheltuielilor, dar nu din investiţii
0Proiectul de buget pe 2009 prevede reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, dar aceasta nu implică reducerea fondurilor alocate investiţiilor şi a banilor destinaţi cofinanţării proiectelor structurale şi de coeziune, a declarat, vineri, pentru NewsIn, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.
"Avem în vedere eliminarea unor anumite posturi din sectorul bugetar şi reducerea drastică a cheltuielilor, pentru a menţine creşterea economică prognozată pentru anul viitor. Dorim să avem un deficit bugetar şi un deficit de cont curent cât mai reduse, însă limitarea acestora este fundamentată pe diminuarea cheltuielilor, fără să afecteze programele de investiţii", a precizat Pogea.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat că bugetul pe anul viitor este fundamentat pe o creştere economică de 3,5%, o inflaţie de 5% şi un produs intern brut (PIB) de 584 miliarde lei.
Cabinetul Boc ar putea renunţa la atingerea ţintei de deficit bugetar de 1,7% în 2009, în condiţiile în care reprezentanţii Ministerului Finanţelor estimează ca acesta va ajunge la 4% din PIB în 2008 sau chiar va depăşi acest nivel în urma scăderii drastice a încasărilor din lunile noiembrie şi decembrie.
"Încasările din luna decembrie ar putea fi mai mici cu aproape 4 miliarde lei, iar veniturile la sfârşitul anului 2008 vor fi mai mici cu circa 16 miliarde lei faţă de cât era prevăzut pentru acest an. În aceste condiţii deficitul bugetar ar putea ajunge la 4 - 4,1% din PIB", au declarat surse din minister.
Gheorghe Pogea a explicat că ţinta de deficit bugetar de 1,7% din PIB în 2009 ar putea fi modificată întrucât datele pe care aceasta era fundamentată nu mai sunt aceleaşi.
"Când am declarat că acesta va ajunge la 1,7% din produsul intern brut am avut în vedere un deficit bugetar de 3,5% din PIB în 2008, însă acum s-ar putea să fie 4%", a explicat Pogea.
Noul ministru de Finanţe va prezenta sâmbătă, în Guvern, schiţa noului proiect de buget pe 2009, urmând ca luni să aibă loc o nouă întâlnire în care Executivul va trebui să ajungă la un acord legat de domeniile care vor fi afectate de reducerea cheltuielile bugetare.
Tot luni, Guvernul ar urma să ia unele măsuri cu impact social, cum ar fi majorarea salariului minim pe economie la 600 lei şi plafonarea indemnizaţiilor de creştere a copilului la maximum trei salarii medii pe economie.
În varianta propusă de cabinetul Tăriceanu, începând cu 1 ianuarie 2009, salariul minim ar fi trebuit să crească la 600 lei, iar indemnizaţiile acordate mamelor ar fi trebuit să reprezinte 85% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, fără a exista un plafon maxim pentru calcularea acestora.























































