Piraeus Bank oferă clienţilor cu credite în franci elveţieni, la cerere, reducerea cu 15% a soldului şi conversia în lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piraeus Bank are peste 10.000 de împrumutaţi în franci elveţieni
Piraeus Bank are peste 10.000 de împrumutaţi în franci elveţieni

Piraeus Bank România oferă clienţilor cu credite în franci elveţieni, garantate cu un imobil, posibilitatea conversiei în lei, cu discount imediat la sold de 15%, şi încă două reduceri succesive de câte 10% fiecare, odată la trei ani, pentru cei care nu înregistrează întârzieri la plata ratelor mai mari de 89 de zile.

Astfel, Piraeus Bank îşi va contacta, în următoarea perioadă, clienţii care au luat credite în franci elveţieni pentru nevoi personale cu garanţie imobiliară, ipotecare sau de investiţii imobiliare, prioritari fiind cei care au întâmpinat dificultăţi la rambursarea creditelor. Mai întâi, acestora li se dă posibilitatea ca soldul creditului  în franci să fie redus cu 15%, ulterior împrumutul este convertit în lei, iar apoi se aplică două reduceri de câte 10%, la fiecare trei ani, dacă pe parcursul acestor perioade nu se vor înregistra întârzieri la plata ratelor.

„Acum, oferta băncii permite reducerea soldului creditului şi conversia acestuia în lei, ceea ce va conduce la scăderea ratei lunare de plată şi la eliminarea expunerii la riscul valutar“, a declarat preşedintele Piraeus Bank, Cătălin Pârvu. 

Banca are peste 10.000 de împrumutaţi în franci elveţieni. Cota Piraeus Bank pe piaţa creditelor din România s-a menţinut la 1,6% în primul trimestru al acestui an, raportat la decembrie 2015, dar este la jumătate faţă de nivelul de 3% înregistrat în urmă cu un an. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite