Pilonul II de pensii continuă să fie rentabil. Cât de diferite sunt datele oficiale prezentate de ASF şi APAPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilonul II de pensii private obligatorii continuă să fie rentabil, lucru menţionat atât de Autoritatea de Supreveghere Financiară (ASF), cât şi de Administratorii de pensii private APAPR, chiar dacă termenii şi calculele folosite de cele două entităţi sunt diferite.

Astfel, în timp ce ASF foloseşte termenul „rentabilitate”, un randament calculat logaritmic, care, teoretic, reflectă capacitatea unei entităţi economice de a produce venit net (pe care ASF o calculează pe ultimii doi ani), APAPR foloseşte termenul „randament”, care măsoară performanţa fondurilor de pensii.

Ca atare, şi cifrele sunt diferite.

Potrivit ultimelor date publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private obligatorii, Pilonul II, pentru ultimele 24 de luni a fost de 3,5262%.   Potrivit APAPR, randamentul mediu anualizat al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) de la lansare (mai 2008) şi până în prezent (august 2018, cele mai recente date): 8,46% pe an.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 45,8 miliarde de lei, la 31 august 2018, în creştere cu 21,44% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, arată datele ASF.

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 28,14 miliarde de lei, respectiv 61,42%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,49 miliarde de lei (18,54%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,42 miliarde de lei, respectiv 9,65% din totalul activelor.

În ce priveşte valoarea activului total al Pilonului II, acesta era de 45,81 miliarde de lei, la 31 august 2018, iar valoarea activului net era de 45,79 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,167 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,03 milioane de participanţi.

Statul a încasat impozite de 5,2 milioane de lei în contul pensiilor private

În perioada iunie 2017 – iunie 2018, 7.300 de persoane care au ajuns la vârsta pensionării au cerut să li se plătească toată suma, integral, cu toate că ştiau că vor lăsa statului impozitul de 10% din venit. Ca atare, statul a încasat impozite de 5,22 milioane de lei în contul acestor pensii private.

În intervalul iunie 2017 – iunie 2018, au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 8.288 participanţi şi beneficiari însumând 59,04 milioane lei, din care 55,85 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 94,60% din total plăţi efectuate (7.312 participanţi), 2,99 milioane lei ca urmare a decesului participantului, 5,06% din total (936 beneficiari) şi 0,20 milioane lei ca urmare a invalidităţii, 0,34% din total (40 participanţi), arată ultimul raport publicat de ASF.  

Autoritatea arată că plăţile de acest gen sunt în creştere chiar dacă nu avem încă o lege a distribuţiei pensiilor private. "Plăţile totale efectuate în luna iunie 2018 au înregistrat o creştere anuală de 66,58%. Comparativ cu decembrie 2017 s-a înregistrat o creştere de aproximativ două ori mai mare a valorii plătite, în condiţiile în care decembrie 2017 a înregistrat şi cel mai mic volum al plăţilor din intervalul analizat, în special ca urmare a creşterii plăţilor aferente deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă (o creştere a valorii plăţilor efectuate de aproximativ trei ori)", se arată în documentul citat.

Potrivit Codului Fiscal, pensia privată încasată într-o singură tranşă se impozitează ca venit suplimentar, cu 10%. Cei care au de încasat sub 2.000 de lei lunar nu mai suportă impozitare, iar CASS-ul va fi suportat de la bugetul de stat.

În intervalul iunie 2017 – iunie 2018, din total plăţi efectuate ca urmare a deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, valoarea activului plătit pentru 75,96% dintre participanţi a fost de până în 10.000 lei, pentru 21,97% dintre participanţi valoarea activului plătit s-a situat între 10.000 şi 30.000 lei, iar pentru 2,07% valoarea a fost de peste 30.000 lei.

Din cele 8.288 de cereri pentru plata activului personal net primite în perioada iunie 2017 – iunie 2018 (59,04 milioane lei active nete) 236 au fost solicitări de plăţi eşalonate a activului personal net, reprezentând 2,85% din cererile primite în această perioadă (respective 10,06% din numărul cererilor din perioada aprilie –iunie 2018).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite