Peste 40% dintre tinerii români încă locuiesc cu părinţii. La ce vârstă pleacă de acasă un român, faţă de alţi europeni
0România are unul dintre cele mai mari procente de tineri care încă locuiesc cu părinţii din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Mai precis, aproape 41% dintre tinerii români cu vârste de până la 34 de ani locuiesc încă împreună cu părinţii. România se situează, la acest capitol, pe locul al zecelea în clasamentul ţărilor membre UE (realizat pe baza datelor disponibile în anul 2019 şi 2018).
În mod interesant, 54% dintre bărbaţii români de până la 34 de ani stăteau în casa părintească, în vreme ce, în cazul femeilor, ponderea se situa la mai puţin de jumătate, anume la 26,4%.
Potrivit Eurostat, fetele tind să plece mai devreme din casa părintească decât băieţii în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, însă cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra în 2019 în România.
Excepţia este Luxemburg, unde media de vârstă pentru băieţii care pleacă de acasă este de 20 de ani, iar a fetelor, de 20,3 ani.
În statele membre ale UE, procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani care încă locuiau cu părinţii lor în 2019 varia de la mai puţin de 10% în Danemarca (4%), Finlanda (4,8%) şi Suedia (5,7%), la mai mult de jumătate în Slovacia (56,4%, datele din 2018), Grecia (57,8%) şi Croaţia (62%).
Plecarea din casa părintească depinde deseori de implicarea unui tânăr într-o relaţie cu un partener sau de studii, de nivelul de independenţă financiară, de condiţiile de pe piaţa muncii, de accesibilitatea condiţiilor de locuit, dar şi de particularităţile culturale. Datele Eurostat arată că, în 2019, vârsta medie la care tinerii părăseau casa părintească era de 26,2 ani, dar există diferenţe semnificative între statele membre UE.
Astfel, cel mai devreme „zboară din cuib” tinerii din ţările din nordul UE: Suedia (17,8 ani), Danemarca (21,1 ani), Finlanda (21,8 ani), apoi din Luxemburg (20,1 ani), Estonia (22,2 ani), Franţa (23,6 ani), Germania şi Olanda (ambele cu 23,7 ani), iar cel mai târziu tinerii din ţările din sudul UE: Croaţia (31,8 ani), Slovacia (30,9 ani), Italia (30,1 ani), Bulgaria (30 de ani), Malta (29,9 ani), Spania (29,5 ani), Portugalia (29 de ani) şi Grecia (28,9 ani).