Perioada cheie în care litoralul românesc se ieftineşte cu până la 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul românesc la Mamaia FOTO Călin Gavrilaş
Litoralul românesc la Mamaia FOTO Călin Gavrilaş

Litoralul românesc este ocupat aproape 100% în minivacanţa de Sf. Maria, însă după 18 august cazările se ieftinesc cu până la 50%, susţin reprezentanţii Christian Tour.

Mijlocul lunii august, care coincide cu sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox şi, totodată, zi legală nelucrătoare, este, de ani buni, perioada cea mai aglomerată pe litoralul românesc. Potrivit datelor Christian Tour, în acest an, unităţile de cazare clasificate din staţiunile româneşti de la Marea Neagră au un grad de ocupare de aproape 100%.

„Este deja o tradiţie: data de 15 august îi găseşte pe români la mare, iar faptul că această zi e liberă contribuie la creşterea de la un an la altul a numărului celor care se îndreaptă spre litoralul românesc. Un alt motiv îl reprezintă evenimentele organizate la malul mării de Ziua Marinei, sărbătorită tot pe 15 august”, a declarat Loredana Stanciu, managerul Departamentului Turism Intern din cadrul Christian Tour.

Potrivit reprezentantului Christian Tour, sejururile la mare pentru minivacanţa de Sfânta Maria sunt rezervate chiar înainte de minivacanţa de Rusalii, adică cu aproape trei luni înainte.   

În ceea ce priveşte tarifele, un pachet de 4 nopţi all inclusive la un hotel de 3 stele în Mamaia costă în această perioadă 2.900 de lei/camera, în vreme ce în Saturn un pachet în aceleaşi condiţii – all inclusive, patru nopţi de cazare, hotel de 3 stele – costă 2.500 de lei/camera. Pentru minivacanţa de Sfânta Maria sunt şi turişti care au plătit 12.000 de lei pentru patru nopţi de cazare în apartament, cu mic dejun inclus, la un hotel de cinci stele din staţiunea Mamaia.

„Ca perioadă, minivacanţa de Sfânta Maria reprezintă un prag tarifar pe litoralul românesc, pentru că imediat după weekendul prelungit 15-18 august, hotelierii de la mare taie din preţuri. Reducerile încep de la 6% şi ajung chiar la 50% din preţul cerut în vârf de sezon”, a subliniat Loredana Stanciu.

De exemplu, în staţiunea Mamaia, Hotelul Bavaria Blu de 4 stele aplică reduceri de 25% începând cu 23 august, iar Hotelul Malibu, tot de 4 stele, se ieftineşte cu 15% după 18 august. În sudul litoralului, la Mangalia, cazarea la Hotelul Paradiso, all inclusive, de 3 stele, este mai ieftină cu 10% din 16 august, în vreme ce la hotelul Mioriţa din Neptun, turiştii plătesc cu 20% mai puţin din 22 august. În Venus, la hotelul Ammon de 3 stele, preţurile scad cu 50% după minivacanţa de Sfânta Maria.

Turiştii care vor să se cazeze la tarife şi mai mici se pot înscrie în programul “Litoralul pentru toţi” care începe la 1 septembrie şi vine cu preţuri cu 150% mai mici decât tarifele standard din vârf de sezon. De exemplu, în Mamaia, un pachet pentru două persoane începe de la 500 lei, camera dublă, fără mic dejun.

„Aproape jumătate dintre românii care profită de tarifele din programul «Litoralul pentru toţi» sunt la a doua vacanţă la Marea Neagră din an”, a menţionat reprezentantul Christian Tour.

După minivacanţa de Sfânta Maria, şi cazarea la munte, precum şi în unităţile din staţiunile balneare se ieftineşte. În aceste zone, hotelierii au pregătit deja pachetele de Crăciun şi Revelion.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite