Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii vor să amendeze legile economice Noua conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a anunţat, ieri, că va interveni în procesul de elaborare a legislaţiei

Comercianţii vor să amendeze legile economice

Noua conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a anunţat, ieri, că va interveni în procesul de elaborare a legislaţiei care vizează mediul de afaceri, prin amendamente formulate de întreprinzători, în cadrul unor comisii de specialitate. "Am prevăzut formarea a 15 comisii care să acopere toate domeniile de activitate. Aceste comisii vor formula propuneri la actele normative care vizează mediul de afaceri şi le vor trimite Camerei de Comerţ naţionale, pentru a le transmite mai departe guvernului", a declarat, ieri, Valentin Cismaru, vicepreşedintele CCIR. (Dan Străuţ)

Cartel pe piaţa laptelui

Crescătorii de bovine acuză marii procesatori din industria laptelui de practici anticoncurenţiale şi de controlarea preţului la materia primă. Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România, susţine că procesatorii oferă un preţ prea mic pentru litrul de lapte ca urmare a achiziţiilor de materie primă de la micii fermieri care nu pot negocia. Crescătorii de bovine vor picheta pe data de 11 martie şase din cele mai mari fabrici de procesare a laptelui: Danone, La Dorna, Friesland, Tnuva, Albalact şi Hochland. Aceştia vor să obţină pentru un litru de lapte achiziţionat 0,42 de euro pe litru faţă de 0,20 euro în prezent. (George Bănciulea)

GECAD ePayment - o nouă soluţie integrată de management

GECAD ePayment a lansat nouă versiune a soluţiei Avangate Reseller Management System (ARMS), un instrument de management al canalului de distribuţie. ARMS este o soluţie integrată de management al reţelei de distribuţie care le permite producătorilor să păstreze un control mai bun şi o viziune mereu corectă atât asupra întregii reţele, cât şi la nivelul fiecărui partener în parte. Aceasta permite plasarea comenzilor non-stop din orice locaţie din lume şi oferă multiple modalităţi de plată online prin platforma de comerţ electronic Avangate, dedicată industriei software. (NewsIn)

Iberdrola, 10% în consorţiul pentru reactoarele 3 şi 4

Compania spaniolă Iberdrola, unul dintre partenerii Nuclearelectrica în dezvoltarea centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, va controla o cotă de cel puţin 10% în consorţiul care va construi şi exploata reactoarele 3 şi 4, a anunţat, ieri, grupul iberic, citat de Thomson Financial. Totodată, investiţia iniţială a consorţiului pentru demararea proiectului va fi de 30 milioane de euro. Construcţia unităţilor 3 şi 4 este prognozată să înceapă anul viitor, iar finalizarea proiectului este estimată pentru 2014-2015. Nuclearelectrica va contribui la capitalul viitoarei firme cu activele existente, evaluate la 250 milioane de euro. Costurile investiţiei sunt evaluate la 2,3 miliarde de euro. (Mediafax)

AVAS a revocat oferta de privatizare a Antibiotice Iaşi

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a revocat oferta de privatizare a producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi, după ce guvernul a abrogat, săptămâna trecută, actul normativ prin care societatea era scoasă la vânzare prin licitaţie cu strigare. AVAS va restitui integral sumele plătite de investitori pentru dosarul de prezentare şi pentru taxa de acces la camera de date a societăţii. Totodată, Autoritatea anunţă că va relansa societatea la privatizare folosind o metodă conformă cu cerinţele Comisiei Europene şi care să ţină cont de importanţa economică şi socială a producătorului de medicamente. (Mediafax)

Rectificarea bugetară a fost aprobată

Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, o rectificare a bugetului de stat cu 1,1 miliarde de euro, prin reducerea cheltuielilor cu dotările instituţiilor, dar şi prin restrângerea bugetelor unor ministere. Bugetul Cancelariei primului-ministru a fost redus cu 38 milioane de lei, cel al Secretariatului General al Guvernului, cu 20 de milioane, de la Ministerul Dezvoltării a fost tăiată suma de 60 de milioane, bugetul MEF a fost redus cu 136 milioane de lei, cel al Apărării - cu 800 de milioane, cel al Agriculturii - cu 450, al Ministerului Mediului - cu 190, al Transporturilor - cu 100 de milioane, al Educaţiei - cu 200 de milioane şi cel al Sănătăţii - cu 433 milioane de lei. (NewsIn)

Curse Cluj-Koln

Operatorul low-cost German Wings va afectua curse regulate directe Cluj-Koln, începând cu data de 8 mai. Potrivit lui Andreas Engel, manager internaţional PR al firmei germane, preţul biletelor începe de la 19 euro, fiind vizaţi în special studenţii şi tinerii, în scopul promovării turismului spre Koln. Zborurile vor fi efectuate de trei ori pe săptămână, cu aparate A319. (Alice Baciu)

BMW va lansa în România modelul X6 în această vară

BMW va lansa modelul X6 pe piaţa românească la mijlocul acestei veri, la un preţ care încă nu a fost stabilit. Pe piaţa germană, versiunea de bază a noului model va fi de 56.000 de euro. "Clienţii pentru X6 vor fi diferiţi faţă de cei ai modelului X5, mai ales datorită numărului locurilor. X5 dispune de şapte locuri, iar X6 este un model de nişă, cu patru locuri", a afirmat Lampka, prezent la salonul auto de la Geneva. El a adăugat că noul model nu va depăşi vânzările X5 în România. (Mediafax)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite