Pasajul Drajna va fi deschis circulației: constructorul a finalizat lucrările înainte de termen
0Pasajul Drajna va fi deschis circulației, marţi, începând cu ora 10:00, a anunţat, luni, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Deschidem pasajul Drajna, mâine, începând cu ora 10:00! Lucrările pe cei 2,7 km ai acestui pasaj au durat cu aproximativ două luni mai puţin decât era prevăzut în contract", a transmis Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, odată cu deschiderea circulaţiei pe pasajul Drajna, se elimină blocajele care se formau la trecerea la nivel cu linia de cale ferată de la Dragalina.
„În perioada sezonului estival creşte inclusiv frecvenţa trenurilor spre litoral, motiv pentru care se stătea în coadă la barieră perioade lungi de timp", a adăugat el.
Construcţia pasajului de la Drajna (judeţul Călăraşi) de pe DN21 a fost finanţată din bani europeni (POIM) şi reprezintă prima etapă din drumul Transregio Brăila - Slobozia - Călăraşi - Chiciu.
Și secretarul de stat în Ministerul transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu a anunțat, luni, deschiderea circulației pe pasaju de la Drajna.
„Așa cum am promis, sezonul estival va începe fără cozi în trafic la Drajna. Comisia de recepție a finalizat procedura și a închis procesul-verbal la terminarea lucrărilor, iar mâine dimineață, la ora 10:00, vom da în trafic acest pasaj. Constructorul a reușit finalizarea acestui obiectiv de investiție mai devreme decât termenul contractual.”, a precizat officialul din Transporturi pe Facebook.
Conform sursei citate, lucrările au fost finanțate din fonduri externe nerambursabile, valoarea inițială fiind de 98 milioane lei, fără TVA, iar până la final a fost actualizată la 128 milioane lei, fără TVA.
„Este vorba despre realizarea unei supratraversări pe DN21, cu o lungime de 2,7 km, iar pasajul propriu-zis se va întinde pe 305 m. Pasajul va traversa totodată și DN 3A Lehliu – Fetești, drum național paralel cu CF 800.”, a subliniat secretarul de stat.
Lucrările au fost demarate în decembrie 2021.
Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, de aproximativ 142 km, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Ialomița.