O treime din energia produsă trebuie să fie ecologică
0În conformitate cu angajamentele asumate de ţara noastră în relaţia cu organismele internaţionale, România trebuie să încurajeze investiţiile în surse alternative de energie. Ponderea
În conformitate cu angajamentele asumate de ţara noastră în relaţia cu organismele internaţionale, România trebuie să încurajeze investiţiile în surse alternative de energie. Ponderea energiei electrice produsă din resurse regenerabile, faţă de consumul naţional brut de energie electrică, trebuie să ajungă la 33% până în anul 2010, valoare echivalentă cu un total de 21,4 TWh.
Anul trecut, energia produsă din resurse regenerabile a reprezentat sub 1%, pentru anul în curs avându-se în vedere o cotă de 2%. Dacă sistemul hidro este exploatat în prezent în proporţie de 80%, energia solară, eoliană, biomasă şi energia geotermală sunt aproape inexistente. Oficialii români nu sunt însă speriaţi de posibilitatea ca România să nu poată realiza acest calendar. "Nici Uniunea Europeană nu şi-a îndeplinit cota de 11%. În prezent, nu există nicio hotărâre care să stabilească ce se va întâmpla, în cazul în care nu vor fi atinse impunerile", ne-a declarat Corneliu Rădulescu, vicepreşedintele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE). Potrivit lui Leonard Orban, secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării, cota este una indicativă, dar este de dorit ca ea să fie îndeplinită.
Proiectele, deşi puţine, au început să apară
Chiar dacă le numeri pe degete, există deja proiecte care să tragă foloase de pe urma înfiinţării de centrale eoliene. Astfel, la 3 km distanţă de Bistriţa, în pasul Tihuţa, funcţionează deja o centrală eoliană, proprietar fiind firma SC Ilexim Viişoara, din Bistriţa-Năsăud. Costul final al construcţiei a fost de 140.000 de euro.
O construcţie similară, ale cărei costuri sunt estimate la 160.000 de euro, urmează să fie realizată de compania Elerex Maieru, Bistriţa-Năsăud. În plus, există un proiect similar şi lângă Parcul Industrial Ploieşti, potenţialul eolian tehnic amenajabil fiind estimat la 8 TWh/an. Mai ieftină decât energia eoliană, energia solară este considerată cea mai sigură sursă de energie. Potrivit oficialilor Ministerului Integrării, în Mangalia, mai mulţi operatori au construit panouri solare, cu care asigură pe timpul verii o mare parte din apa caldă necesară. Astfel, din datele ARCE, reiese că, la nivelul anului 2005, au fost vândute 285 de panouri solare, în creştere faţă de numărul înregistrat în 2004, dar cu mult sub nivelul din 2003, când au fost achiziţionate 889 de bucăţi. O resursă importantă, mai ales pentru dezvoltarea mediului rural, o reprezintă biomasa. În ţara noastră au fost finalizate deja cinci lucrări de investiţii, însă ponderea este încă destul de redusă, dacă avem în vedere că, la nivelul Uniunii Europene, 4% din necesarul de energie este asigurat de biomasă. Sistemele centralizate de încălzire ar fi, în eventualitatea în care acest sector se va dezvolta, principalul consumator de biomasă.
Subvenţii pentru producerea energiei regenerabile
La nivelul Uniunii Europene, 61% din locuitori folosesc sisteme centralizate de încălzire, motiv pentru care se consideră oportună conversia alimentării acestui sistem cu biomasă. La 1 februarie a.c., s-a hotărât ca ţările membre UE să aplice TVA redus sau zero pentru energia termică livrată prin sistem centralizat. O altă sursă de energie este cea geotermală, care poate fi exploatată, în special, în staţiuni. Statele Uniunii Europene au luat o serie de măsuri pentru încurajarea cetăţenilor şi a companiilor, să investească în energii regenerabile. De exemplu, în Marea Britanie se acordă subvenţii pentru cetăţeni şi pentru companii, astfel încât aceştia să instaleze panouri solare, iar energia este utilizată pentru activităţile domestice. Energia solară este utilizată şi subvenţionată parţial în Spania, Grecia şi Suedia. În Germania, energia eoliană este una dintre principalele surse de energie regenerabilă. şi cele 10 state noi membre UE au adoptat diferite forme de promovare a utilizării energiei regenerabile.
* Ponderea energiei regenerabile a variat în ultimii ani între 2630% din consumul intern brut de energie electrică. Potrivit documentului de politică energetică elaborat de Ministerul Economiei, potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este de 36 TWh/an. Potenţialul hidroenergetic economic amenajabil este estimat la 23-25TWh, cu o putere instalată de circa 8.000 MW. În 2005, nivelul de valorificare a atins circa 80% din potenţialul economic amenajabil şi sunt în execuţie amenajări hidroenergetice, însumând o putere instalată de circa 600 MW, cu un potenţial de producţie de 1.870 GWh/an.
* Energia solară reprezintă cea mai sigură sursă de energie. Pe teritoriul României, pe o suprafaţă orizontală de un metru pătrat, este posibilă captarea unei cantităţi anuale de energie, cuprinsă între 900 şi 1.450 kWh, în funcţie de anotimp.
* Potenţialul energetic al biomasei este de circa 7.594 mii tep/an, din care 15,5% reprezintă reziduuri din exploatări forestiere şi lemn de foc, 6,4% rumeguş şi alte resturi din lemn, 63,2% deşeuri agricole, 7,2% deşeuri menajere şi 7,7% biogaz. La aceeaşi categorie trebuie menţionat şi potenţialul pentru producerea biocombustibililor.
* În ceea ce priveşte energia geotermală, România dispune de un potenţial de circa 167 mii tep/an, din care, în prezent, se valorifică circa 30 mii tep/an.























































