O noua sesizare penala pe numele lui Alexandru Crisan
0Autoritatea Nationala de Control (ANC) a dat publicitatii un raport privind o noua "inginerie financiara" realizata la una dintre firmele lui Alexandru Crisan, respectiv SC Reparatii Auto, Utilaje de
Autoritatea Nationala de Control (ANC) a dat publicitatii un raport privind o noua "inginerie financiara" realizata la una dintre firmele lui Alexandru Crisan, respectiv SC Reparatii Auto, Utilaje de Constructii si Prestari Servicii Rovinari (RAUPS). Comisarii Garzii Financiare au descoperit ca aproximativ 6 miliarde lei au fost transferate din conturile UREX Rovinari catre aceasta firma si apoi catre alte societati care apartin tot lui Alexandru Crisan, ceea ce a dus RAUPS in incapacitate de plata. Primul transfer de 3 miliarde lei facut din conturile UREX catre RAUPS a avut ca justificare "alimentare cont plati furnizori, desi debitul UREX catre RAUPS era doar de 2,4 miliarde lei". In aceeasi zi, banii au fost transferati catre o alta firma a lui Crisan, "fara ca intre cele doua societati sa fi existat raporturi comerciale". Cel de-al doilea transfer de trei miliarde lei, tot din banii UREX, a avut aceeasi explicatie contabila, insa de aceasta data intre cele doua societati nu mai era inregistrata nici o datorie, pentru ca in final banii sa ajunga la SC Phoenix Trading Company Brasov, ce apartine aceluiasi Alexandru Crisan. Ulterior acestui transfer, a fost realizata o livrare de marfa, in valoare de aproape doua miliarde lei, restul sumei ramanand fara justificare. "Efectuarea acestor transferuri de fonduri a condus la intrarea SC RAUPS in incapacitate de plata, societatea nemaiplatind salariile din ianuarie 2004, iar datoriile la buget au depasit suma de 15 miliarde lei. Faptele descrise intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de folosire cu rea-credinta a banilor si creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia si in folosul propriu al lui Alexandru Crisan. In prezent, nu se poate stabili exact persoana vinovata, din notele explicative si declaratiile conducerii actuale a acestei societati reiesind faptul ca toate aceste tranzactii au fost facute la ordinele lui Alexandru Crisan", se arata in raportul de control al ANC. In urma acestor constatari, Garda Financiara Gorj, care a efectuat controlul, a inaintat o sesizare penala catre Parchetul General pentru inceperea cercetarilor si in acest caz.