Nu mă calific pentru Prima Casă! De unde iau bani?
0
Apariţia sistemului Prima Casă şi criza economică au determinat instituţiile financiare să vină cu oferte noi, credite alternative pentru cei neeligibili în acest program.
Rată fixă, dobândă mare
Orice client care este eligibil pentru programul Prima Casă este eligibil şi pentru un credit standard. În cazul acestora, condiţiile de eligibilitate diferă de la o bancă la alta, iar în cadrul aceleiaşi bănci, unii dintre parametri se aplică diferit în funcţie de profilul aplicantului. Dobânzile din piaţă variază între 7% şi 10%.
Cea mai mare dobândă o au de obicei creditele cu rate fixe pe toata perioada contractului. Principalele avantaje pentru programul Prima Casă sunt costurile şi avansul de 5% pentru locuinţele cu valoare mai mică de 60.000 de euro.
„Principalul dezavantaj pe care îl înregistrăm până la acest moment este timpul foarte mare de finalizare. De asemenea, pentru clienţii care achiziţionează locuinţe cu preţuri peste 76.000 de euro, asigurarea din surse proprii a diferenţei între preţul locuinţei şi suma de 57.000 de euro poate constitui un dezavantaj faţă de un credit standard“.
Românii stau totuşi în cumpănă atunci când se pune problema achiziţionării unei locuinţe. Dacă la sfârşitul anului trecut, 52% dintre conaţionalii noştri voiau sa cumpere un imobil, la sfârşitul lunii iulie, doar 37% se gândeau la acest lucru. Peste trei sferturi (77%) dintre aceştia iau în calcul un împrumut, iar 14% preferă ratele direct la dezvoltator. Alti 14% au surse proprii şi doar 9% apelează la lichidităţile rudelor sau ale prietenilor.
Ratele lunare la bancă sunt prioritare pentru 18% dintre români, în timp ce 11% îşi doresc să poată achita în continuare cheltuielile lunare. În ultimele 2 luni, de când programul a devenit operaţional, ponderea creditelor Prima Casă intermediate de Kiwi Finance este de 30% din totalul creditelor garantate cu ipotecă.
Anca Bidian, CEO Kiwi Finance
Credit adaptat după nevoi
Creditele se adaptează în funcţie de tipul investiţiei şi de client. Habitat Ipotecar BRD poate fi acordat pentru orice investiţie imobiliară, indiferent că este vorba de cumpărarea unui imobil sau a unui teren, sau de construcţia, finalizarea sau modernizarea unei clădiri.
Creditul Habitat este destinat cumpărării sau construcţiei de locuinţe de vacanţă, precum şi finalizării, extinderii sau modernizării unor clădiri existente. Se poate aplica şi pentru cumpărarea de terenuri pentru construcţii viitoare. „Aceste două împrumuturi se dau pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de ani , cu posibilitatea acordării unei perioade de graţie de 12 luni pentru construcţii şi 6 luni pentru terminarea lucrărilor.“
Habitat Plus se acordă pentru cumpărarea sau construirea unei case, pentru lucrări de amenajare sau modernizare şi pentru finanţarea unor operaţiuni imobiliare, inclusiv pentru cumpărarea de terenuri.
Suma minimă pentru care doritorul poate aplica, indiferent de obiectul creditului, este de 15.000 de euro sau de 20.000 de dolari. Dobânda pentru sumele în euro este indexabilă, pe baza indicelui Euribor la trei luni, iar în cazul monezii americane, se ia în calcul indicele Libor.
Habitat Extra este un credit punte care presupune o perioadă intermediară de doi ani, în care lunar se plătesc doar comisioanele, iar rambursarea se face integral, într-o singură tranşă, la finalul acestui termen. „Există şi o perioadă de graţie de 23 luni“.
Valoarea minimă a creditului este de 15.000 de euro sau 50.000 de lei.
Traian Traicu, Şef serviciu Relaţii cu Media- Direcţia Comunicare
Orice tip de venit contează
Clienţii care doresc să achizitioneze o locuinţă pot contracta un credit ipotecar sau un credit de nevoi personale cu ipotecă. În cazul acestora, dobânda este variabilă, actualizată la fiecare trei luni, în funcţie de evoluţia indicelui Euribor, pentru creditele în euro sau a Robor, pentru creditele în lei.
„Costurile acestor împrumuturi includ rata dobânzii şi comisioanele de analiză, de acordare şi de rambursare anticipată“. Millenium Bank acceptă maximum doi co-debitori , dar mai multe tipuri de venituri: salarii, bonusuri, comisioane din vânzări, venituri din participarea la consilii de administraţie şi cenzori, drepturi de autor, venituri din chirii, dividende, venituri din activităţi independente, venituri obţinute în străinătate, diurne navigatori şi altele.
„De asemenea, clienţii fără restanţe pot solicita, în anumite condiţii, amânarea plăţii unei rate lunare, aceasta urmând să fie achitată la sfârşitul perioadei de rambursare, împreună cu ultima rată - clientul poate solicita acest lucru de maximum trei ori pe toata durata creditului“. Creditul ipotecar poate avea o valoare cuprinsă între 5.000 şi 300.000 de euro, iar dobânda este calculată pe baza indicelui Robor/Euribor la trei luni, plus o marjă începând de la 6,5%, în funcţie de procentul din valoarea imobilului ipotecat pe care îl finanţează banca prin credit.
Creditul de nevoi personale cu ipotecă poate avea o valoare între 5.000 şi 150.000 de euro (sau echivalentul în lei), care să reprezinte maximum 65% din valoarea evaluată a proprietăţii ipotecate. Dobânda creditului de nevoi personale cu ipotecă este calculată în funcţie de Robor/Euribor la trei luni, plus o marjă de minimum 7%, în funcţie de procentul din valoarea imobilului ipotecat pe care îl finanţează banca.
Eliza Erhan,director dezvoltare Produse Retail Millennium Bank























































